News Flash:

CET Iasi SA, amendata pentru оncalcarea legii apelor

17 Iulie 2006
942 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa ce a primit o amenda de 100 milioane lei (10 mii RON), Centrala de Energie Termica (CET) Iasi SA a dat оn judecata Administratia Nationala Apele Romane, prin Directia Apelor Prut, pentru anularea procesului verbal de amendare. Respectivul proces verbal a fost оncheiat pe data de 20 octombrie 2005 pe motiv ca CET Iasi a оncalcat prevederile legii apelor. "Оn urma controlului efectuat la SC CET Iasi SA si CET II Holboca, am constatat exploatarea sau оntretinerea lucrarilor construite pe ape sau care au legatura cu apele, fara respectarea prevederilor autorizatiei de gospodarire a apelor, respectiva programul de etapizare", au precizat juristii de la Directia Apelor Prut. Pe de alta parte, reprezentantii CET Iasi au afirmat ca procesul verbal de amendare trebuie anulat, оn principal pentru ca CET II Holboca nu are personalitate juridica si nu putea fi amendata. Mai mult, conducerea CET Iasi SA sustine ca avea autorizatie de gospodarire a apelor pentru efectuarea lucrarilor din cauza carora unitatea a fost amendata. "Anterior avizului, s-a elaborat un program de etapizare pentru punctul de lucru CET II Holboca, referitor la depozitul de zgura si cenusa si la depozitul de pacura cu rezervor de 10.000 metri cubi", au aratat reprezentantii CET Iasi SA. De asemenea, acestia au mai precizat ca au facut licitatii pentru constructia de baraje pe apa si a depozitului de zgura si cenusa. Оn ceea ce priveste depozitul de cenusa, acesta nu a mai fost construit pentru ca nu s-a prezentat nici o firma la licitatie. Trebuie mentionat ca la оnceputul anului 2006 magistratii de la Judecatorie au anulat procesul verbal de amendare, оnsa reprezentantii Directiei Apelor Prut s-au adresat judecatorilor de la Tribunal pe considerentul ca hotararea Judecatoriei este gresita. "Оn raport cu faptele comise, se impunea macar un avertisment", au concluzionat cei care au dat amenda.
Catalin BOACNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1702 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018828 (s)

loading...