News Flash:

Cezar Preda: Odata iesit Iliescu din constiinta publica, Basescu va fi presedinte

21 August 2009
538 Vizualizari | 0 Comentarii
Cezar Preda
In momentul in care Ion Iliescu va iesi din constiinta publica, romanii il vor percepe pe Traian Basescu drept presedinte si vor actiona in consecinta, crede vicepresedintele PD-L Cezar Preda.

"Eu sunt sigur ca odata iesit domnul Ion Iliescu din constiinta romanilor, Traian Basescu va fi presedinte", a declarat vineri seara liderul PD-L Cezar Preda, invitat intr-o emisiune a Antena 3.

Pe de alta parte, Cezar Preda a afirmat ca intelege atacul PSD la adresa lui Traian Basescu, in contextul asocierii fratelui cu o firma de armament, din moment ce social-democratii au un candidat la alegerile prezidentiale, si atunci se comporta in consecinta. Totusi, democrat-liberalul a avertizat ca nu se poate continua asa.

"Nu pot sa fiu si in caruta si in teleguta", a declarat Cezar Preda, referindu-se la tensiunile din Coalitie.

Preda, ascultat de SPP

Vicele PD-L s-a aflat in postura de a fi subiectul unei dezvaluiri facute de pesedistul Marian Vanghelie, care l-a anuntat ca a fost ascultat ilegal de SPP.

"Cezar Preda nici nu stie ca a fost ascultat ilegal de SPP si a fost urmarit la ordinul lui Basescu pentru niste chestii pe care nu vreau sa le spun acum ca sunt rusinoase", a declarat primarul sectorului 5, invitat la aceeasi emisiune.

"Mai mult decat atat, cei care au ascultat in comisia de ancheta Udrea au fost oameni din SPP pusi de Basescu si stiu asta pentru ca detin informatii, informatii care vor fi publicate pe toate blogurile in perioada urmatoare", a continuat Vanghelie sirul dezvaluirilor.

"Cazacu trebuia dat afara imediat"

In ceea ce priveste celelalte persoane asociate in firma de armament, vicepresedintele PD-L l-a atacat dur pe Aurel Cazacu, fostul presedinte Romarm si actual director in Ministerul Economiei.

Desi nu i-a stiut numele lui Cazacu, Cezar Preda si-a amintit ca l-a vazut pe acesta vorbind la televizor si a considerat ca un astfel de inalt functionar public "trebuia dat afara imediat".

"Cand Oita a considerat sa-mi spuna ca vrea sa introduca si firma fiicei mele in ceva legat de programul Grifon, eu am spus imediat ca fata mea iese de acolo, pentru ca aparea un conflict de interese", a afirmat joi seara Cazacu.

Despre aceasta declaratie, Cezar Preda a spus ca a fost facuta cu o mare dezinvoltura, in contextul in care fiica lui Aurel Cazacu era implicata in afacere, dar tatal ei parea sa se ocupe de tot.

Fratele presedintelui, Mircea Basescu, a declarat vineri ca s-a retras din firma la care era actionar, Exhibition Aicraft and Defense, dupa ce Traian Basescu i-a cerut sa renunte la actionariat.

Mircea Basescu era actionar la aceasta firma impreuna cu fiica lui Aurel Cazacu, fost director al Romarm.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1721 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018259 (s)

loading...