News Flash:

Chiar va fi construit un alt aeroport

1 Februarie 2005
873 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele Consiliului Judetean (CJ) a aratat ieri ca ideea ridicari unui alt aeroport la Iasi ar trebui sustinuta, avand in vedere numarul mic al posibilitatilor existente pentru modernizarea celui deja existent. Astfel, conducerea prefecturii si cea a CJ vor prezenta Guvernului ideea ridicarii unui alt aeroport pe teritoriul comunei Miroslava, langa magazinul Metro. Totusi, in anii 1960, cand a fost construit Aeroportul International de la Ciric, specialistii au aratat ca in preajma municipiului Iasi nu exista alte locatii favorabile dezvoltarii unui aeroport, avand in vedere relieful deluros. La mijlocul acestei luni, la Iasi va fi prezent seful cancelariei premierului, Aleodor Francu. Acesta a fost secretar de stat in cadrul Ministerului Transporturilor pe probleme de aviatie, in perioada 1996 - 2000. Astfel, autoritatile judetene si-au propus sa-i prezinte lui Francu ideea realizarii celui de-al doilea aeroport. "In anul 1969, singura locatie propice dezvoltarii unui aeroport a fost identificata la Ciric, deoarece nivelul tehnologic era diferit fata de cel din prezent. In prezent, nu trebuie exclusa posibilitatea construirii unui aeroport in zona Metro", a declarat ieri Lucian Flaiser, presedintele CJ Iasi. De asemenea, acesta a mai precizat ca pentru ridicarea unui al doilea aeroport ar fi suficienta o suma cifrata la aproximativ o mie miliarde lei, echivalentul a circa 25 la suta din bugetul judetului Iasi pentru anul 2005.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1399 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022946 (s)

loading...