News Flash:

China isi cauta mortii cu ajutorul satelitilor

15 Mai 2008
1020 Vizualizari | 0 Comentarii
• Comisia Nationala de Interventie in caz de Dezastre (SDRC) a cerut date colectate de sateliti referitoare la cutremurul de luni • Imaginile sunt necesare pentru eficientizarea actiunilor de salvare • Coruptia si nerespectarea standardelor in constructia cladirilor reprezinta doua dintre cauzele prabusirii multor cladiri, a apreciat miercuri un expert, citat de Reuters • Numarul mortilor in urma cutremurului produs luni in China a crescut la 14.866 de persoane, a anuntat ieri agentia China Noua

Numarul mortilor in urma cutremurului produs luni in China a crescut la 14.866 de persoane, a anuntat ieri agentia China Noua, citata de Reuters si Mediafax. Cateva mii de persoane au ramas prinse sub daramaturi in urma acestui cutremur devastator. O fetita de trei ani a fost salvata, dupa ce a reusit sa supravietuiasca 40 de ore sub cadavrele parintilor sai, prinsi sub daramaturi. Familia locuia in districtul Beichuan, provincia Sichuan, la circa 90 kilometri nord-est de Wenchuan, unde a fost localizat epicentrul seismului. Fetita, ranita grav la picioare, a fost descoperita marti dimineata, insa nu a putut fi eliberata imediat de sub daramaturi. Salvatorii au preferat sa astepte pana au avut materialele necesare, pentru a nu agrava starea acesteia. Inainte de a fi transferata la spital, fetita a vorbit cu salvatorii sai, dar si cu premierul chinez, Wen Jiabao.

Coruptie si la chinezi


Coruptia si nerespectarea standardelor in constructia cladirilor reprezinta doua dintre cauzele prabusirii multor cladiri, a apreciat miercuri un expert, citat de Reuters. In timpul cutremurului de luni, cu o magnitudine de 7,9 grade, s-au prabusit mai multe uzine, case, scoli si spitale in provincia Sichuan, din sud-vestul Chinei, provocand moartea a aproximativ 15.000 de persoane. Se preconizeaza ca bilantul victimelor va spori, intrucat peste 25.000 de persoane continua sa fie prinse sub daramaturi. "Lucrarile de consolidare costa multi bani si oficiali locali de diferite niveluri sunt implicati", a declarat Ashley Howlett, partenerul lui Jones Day, care coordoneaza lucrarile de constructie in cadrul proiectului Greater China. "Este multa coruptie", a spus Howlett, care este implicat in procesul de proiectare si construire si care a scris o carte despre legile chineze privind constructiile. "Standardele de constructie in China sunt foarte clare", a spus el. "Daca un cutremur similar s-ar fi produs in apropiere de Beijing, nu cred ca am vedea astfel de pagube", a continuat expertul. Comentariile sale intervin pe fondul unor plangeri similare in ceea ce priveste siguranta produselor si a serviciilor medicale din China, care au alarmat consumatorii din intreaga lume. Constructorii chinezi au fost nevoiti sa apeleze la o serie de subcontractori locali, practica ce are drept consecinta grabirea lucrarilor si utilizarea unor materiale care nu respecta standardele. "Astfel de practici de subcontractare nu sunt admise in China", a spus Howlett. Cutremurul produs luni este cel mai grav din China de la seismul din 1976, cand pana la 300.000 de persoane au murit in orasul Tangshan, din nord-estul tarii. Autoritatile chineze implicate in operatiunile de salvare au cerut sprijin intern si international pentru a intra in posesia datelor despre cutremur colectate de sateliti pentru a facilita operatiunile de interventie din provincia Sichuan. Comisia Nationala de Interventie in caz de Dezastre (SDRC) a cerut date colectate de sateliti referitoare la cutremurul de luni. Cererea a fost adresata Agentiei Spatiale Europene, Institutului American de Geofizica, Agentiei Spatiale Canadiene, Agentiei Japoneze de Explorare Aerospatiala si Organizatiei Indiene de Cercetare a Spatiului. Primul raspuns a venit din partea Japoniei, care a furnizat Chinei imagini preluate de sateliti care infatiseaza regiunea afectata de cutremurul de 7,8 grade pe scara Richter, care a provocat pana in prezent peste circa 15.000 de morti. SDRC a cerut informatii colectate de satelitii folositi de operatorii interni. Un prim grup de 100 de militari a fost parasutat in apropiere de epicentrul seismului din China. Militarii au aterizat in districtul Maoxian, la nord de Wenchuan, unde a fost localizat epicentrul seismului. Circa 100.000 de militari si politisti chinezi participa la operatiunile de salvare. Ministerul chinez de Justitie a emis, in urma cu doua zile, o nota prin care cere institutiilor subordonate din zonele devastate de cutremurul produs luni sa mobilizeze personalul angajat pentru a salva politistii si detinutii raniti, relateaza agentia China Noua in pagina electronica. Institutiilor subordonate ministerului, in special celor din zonele calamitate, li s-a cerut sa depuna toate eforturile pentru a salva ranitii si proteja viata locuitorilor si proprietatile acestora. Politistii ar trebui sa se mobilizeze pentru a asista autoritatile locale in eforturile de livrare de alimente, medicamente si apa potabila, precum si corturi si cuverturi, inchisorilor si taberelor de munca, potrivit documentului citat. Angajatii institutiilor subordonate Ministerului Justitiei ar trebui sa se asigure ca politistii, muncitorii si detinutii raniti dispun de suficienta hrana, imbracaminte, apa potabila si de un adapost temporar, precizeaza nota. Operatiunile de asistare a victimelor din regiunile afectate de seism reprezinta o prioritate, subliniaza documentul remis de Ministerul Justitiei.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1287 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018306 (s)

loading...