News Flash:

Chiriasii rau platnici vor fi evacuati

25 Aprilie 2002
1041 Vizualizari | 0 Comentarii
Cu ocazia inaugurarii a 104 locuinte sociale in caminul din zona cartierul Cantemir, Primaria a decis sa le impuna unele conditii viitorilor chiriasi. Astfel, municipalitatea se va asigura daca acestia vor avea cu ce sa-si achite chiria si intretinerea. "Noi nu vrem sa transformam aceste blocuri in ghetouri. Vor primi apartamente doar cei ce au posibilitatea sa plateasca intretinerea si chiria", a declarat Simirad.
Prin contractul ce il vor incheia, Primaria se va asigua ca va avea si cum sa ia masuri pentru a-i penaliza pe cei care nu-si platesc datoriile. "Vom introduce o clauza in contract care va prevedea ca, daca cel ce a inchiriat un apartament de la Primarie, nu-si plateste datoriile, va fi evacuat. In felul acesta, dorim sa evitam aparitia unor focare de mizerie, generate de saracie, in blocurile administrate de noi", a precizat Simirad.
Municipalitatea nu a stabilit deocamdata cuantumul chiriei pentru locuintele sociale, dar se au in vedere doua variante. Pe de o parte, s-a propus ca valoarea chiriei sa fie intr-o suma fixa care sa varieze intre 250.000-300.000 de lei, iar pe de alta parte, s-a propus ca valoarea chiriei sa reprezinte o proportie din venit. "Avand in vedere faptul ca au statut de locuinte sociale, s-ar putea ca valoarea chiriei sa fie de 10% din venituri", a mai spus Simirad.
Constantin MAZILU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1868 viz    0 com
1078 viz    0 com
813 viz    0 com
676 viz    0 com
720 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1389 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016528 (s)

loading...