News Flash:

Cimitir fenician, descoperit in orasul libanez Tyr

14 Noiembrie 2008
1524 Vizualizari | 0 Comentarii
Un important cimitir datand din perioada feniciana, care ar putea sa ajute la o mai buna intelegere a acestei civilizatii misterioase, a fost descoperit de o echipa de arheologi libanezi si spanioli in orasul Tyr, pe coasta sudica a Libanului, relateaza France Press.

"Aceasta descoperire reprezinta, cel putin pentru moment, cea mai importanta sursa de informatii pentru o mai buna cunoastere a istoriei poporului fenician in Orient", a declarat Ali Badaoui, arheologul-sef al sitului si delegat din partea Ministerului libanez al Culturii si Monumentelor Istorice. Potrivit primelor estimari, cimitirul, descoperit aproape intact, in partea estica a orasului Tyr, dateaza din secolele 9 - 7 i.Cr. "Importanta acestui cimitir este data de faptul ca se afla intr-unul din principalele foste orase feniciene", a declarat Maria Aubet, profesor de arheologie la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona si coordonatorul echipei spaniole de arheologi. Potrivit declaratiilor lui Badaoui, peste 60 de urne funerare, cu o adancime de 50 centimetri, ermetic inchise si continand oase arse, au fost descoperite la fata locului, fiind raspandite pe o suprafata de aproximativ 300 metri patrati. "Traditiile fenicienilor impuneau arderea cadavrelor si a oaselor mortilor", a explicat Aubet. Alte 40 de urne, mai mici, au fost descoperite in acelasi sit arheologic. "Fenicienii foloseau un ritual simbolic, care consta in ingroparea impreuna a corpului si a sufletului", a explicat Badaoui. Urnele mari contineau oasele arse, iar cele mici erau destinate sufletelor mortilor. "Aceste oase ne vor ajuta sa intelegem mai bine regimul alimentar si statutul social al celor care au fost inmormantati aici", a declarat Badaoui. Situl a fost descoperit in 1997. Ultima misiune arheologica, inceputa in urma cu patru ani, a fost intrerupta in 2006 din cauza razboiului dintre Hezbollah si Israel, care a devastat sudul Libanului.
Fenicienii erau un vechi popor de navigatori si comercianti din antichitate. Tyr a fost principalul oras-stat de pe teritoriul tarii lor, Fenicia, care corespunde, in linii mari, teritoriului actual al Libanului. Byblos, Sidon si Berytos (Beirut) erau celelalte trei mari orase feniciene. In ultimii ani, arheologii au scos la lumina foarte multe vestigii antice feniciene in Liban.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1416 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018392 (s)

loading...