News Flash:

Cinci cazuri de dopaj la Jocurile Olimpice de la Beijing

21 August 2008
749 Vizualizari | 0 Comentarii
Sportiva ucraineana Ludmila Blonska, vicecampioana olimpica la heptatlon la Jocurile Olimpice de la Beijing, a fost depistata pozitiv cu un steroid anabolizant, a anuntat, ieri, site-ul cotidianului L`Equipe. Comisia Executiva a Comitetului Olimpic International (CIO) a descalificat-o, ieri dimineata, si i-a retras medalia care a revenit americancei Hyleas Foutain. Rusoaica Tatiana Chernova a recuperat medalia de bronz. Blonska a mai fost suspendata doi ani pentru un control pozitiv cu un steroid anabolizant in 2003 si risca o suspendare pe viata.

Astfel, pana ieri seara, la Jocurile Olimpice de la Beijing au fost depistate 5 cazuri de dopaj, in interiorul a ceea ce se numeste "perioada olimpica", inceputa pe 27 iulie, ziua in care s-a deschis Satul olimpic, si urmeaza sa se incheie pe 24 august, ziua ceremoniei de inchidere. In total, la actuala editie au fost programate 4550 controale, dintre care 1300 inopinate, sensibil mai multe decat la editia precedenta, de la Atena 2004, cand au fost efectuate 3600 controale si au fost exclusi sau retrasi de la Jocuri 25 de sportivi din cauza dopajului. In afara de Ludmila Blonska, celelalte 4 cazuri de dopaj inregistrate la Beijing ii au in prim-plan pe urmatorii sportivi: Maria Isabel Moreno (Spania), ciclista spaniola depistata pozitiv la eritropoietina la un test efectuat pe 31 iulie, exclusa de la Jocuri; Kim-Jong-su (Coreea de Nord) si Do Thi Nghan Thuong (Vietnam), cazuri din tir, respectiv gimnastica. Primul, pistolar nord-coreean, dublu medaliat, cu argint si bronz, a fost exclus si i s-au luat medaliile, dupa ce a fost depistat ca a folosit un beta-blocant, substante folosite in special la tir si tir cu arcul, pentru ca regleaza ritmul cardiac si permite o mai mare imobilitate. Substanta se numeste propanolol. Gimnasta vietnameza a fost depistata cu furosemid, un diuretic, care ajuta la slabire sau la mascarea altor substante, mai periculoase; Fani Halkia (Grecia), campioana olimpica la 400 m garduri la Atena 2004, depistata cu steroizi anabolizati, la un control efectuat pe 10 august, la un stagiu din Japonia; atleta a fost exclusa, iar substanta folosita a fost methyltrienolon.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1855 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022481 (s)

loading...