News Flash:

Cincisprezece ani de puscarie pentru ca si-a omorat nevasta in bataie, cu biciul

7 Februarie 2003
1130 Vizualizari | 0 Comentarii
Crima bestiala intr-o familie cu opt copii

•Constantin Bors a primit 15 ani de puscarie pentru omor calificat •In urma agresiunii, opt copii, dintre care sase minori, au ramas fara mama si tata •Copiii vor fi incredintati Autoritatii Tutelare pentru a fi beneficia de masurile legale de ocrotire

Constantin Bors, in varsta de 40 de ani, din comuna Letcani, autorul unei agresiuni salbatice sfarsita cu moartea nevestei, a fost condamnat ieri de judecatorii ieseni la o pedeapsa de 15 ani de puscarie. Opt copii, dintre care sase minori, au ramas in prezent fara nici un sprijin in viata, fiind incredintati Autoritatii Tutelare pentru a beneficia de conditiile legale de ocrotire. Constantin era casatorit cu Maniela Bors de mai bine de zece ani, in urma acestei convietuiri rezultand opt copii. Din cauza saraciei, femeia a cazut in patima alcoolului, obisnuind sa vina acasa intr-o stare avansata de ebrietate. Intr-una din zile, mai precis pe 22 februarie 2002, Maniela a venit mai beata ca oricand si nu le-a dat nimic de mancare copiilor. Suparat ca nevasta a apucat pe cai mai putin ortodoxe si isi neglijeaza tot mai des familia, barbatul a tarat-o pe aceasta de par in mijlocul ograzii, unde i-a tras o bataie sora cu moartea. La inceput, Constantin a tabarat asupra femeii cu pumnii si picioarele, dupa care a lovit-o crunt cu un bici pe care l-a gasit in gospodarie.

Batuta cu biciul

Agresiunea bestiala a durat mai bine de o jumatate de ora, timp in care sotul si-a calcat, practic, nevasta in picioare. Vazand ca victima abia mai respira, agresorul a luat-o in brate si a asezat-o pe un pat din bucatarie, incercand sa o aduca in simtiri. Dupa cateva ore de agonie, aproape de miezul noptii, femeia a decedat in urma gravelor leziuni suferite. Din raportul de necropsie a rezultat faptul ca moartea Manielei Bors a fost deosebit de violenta, aceasta fiind cauzata de traumatisme cranio-cerebrale si de numeroase rupturi ale organelor interne. Medicii au stabilit ca, in momentul mortii, sangele victimei continea circa 1,70 grame de alcool. La interogatorii, doua dintre fetitele cuplului Bors le-au declarat anchetatorilor ca mama lor obisnuia sa vina din ce in ce mai des acasa sub influenta alcoolului, lasandu-si familia de izbeliste si fara nici un blid de mancare. Criminalul a fost arestat pe data de 24 februarie 2002, cei opt copiii ramanand fara nici un sprijin material. Pe parcursul cercetarilor, procurorii ieseni au sesizat Autoritatea Tutelara in vederea incredintarii minorilor unor centre de plasament si de ocrotire.
Nicu SAMSON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2490 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016481 (s)

loading...