News Flash:

Ciuma agentiilor imobiliare

3 Noiembrie 2008
1042 Vizualizari | 1 Comentarii
Ciuma agentiilor imobiliare
• Criza financiara a intrat ca un uragan in randul agentiilor imobiliare • Desi era asteptata o astfel de situatie, criza a afectat mult mai puternic agentiile decat lasa specialistii din domeniu sa se vada • Daca sfarsitul anului 2007 si primul trimestru al anului 2008 au fost un adevarat paradis pentru agentii economici, acum iesenii, alarmati de situatia actuala, au devenit mai prevazatori cand vine vorba despre banii dati pe apartamente, case sau terenuri, intra sau extravilane • De la inceputul toamnei, peste 20 de agentii au tras obloanele, iar specialistii sustin ca pe piata vor ramane numai marii jucatori, care deja au o clientela


Criza financiara a intrat ca un uragan in randul agentiilor imobiliare. Desi era asteptata o astfel de situatie, criza a afectat mult mai puternic agentiile decat lasa specialistii din domeniu sa se vada. Astfel, cei care au profitat de posibilitatile pe care le oferea piata imobiliara la inceputul anului au inceput sa dispara, maturati de efectele crizei.

Iesenii, alarmati de situatia actuala, au devenit mai prevazatori cand vine vorba despre banii dati pe apartamente, case sau terenuri, intra sau extravilane, iar asteptarea unei posibile calmari a pietei imobiliare a inchis in ultima perioada usile multor agentii care au aparut ca ciupercile dupa ploaie. Astfel, 20 de agentii au tras obloanele si au ales sa iasa din domeniul care la inceputul anului promitea cele mai mari castiguri. Pentru urmatoarea perioada se asteapta ca numarul agentiilor care se vor inchide sa creasca ingrijorarator de mult, iar pe piata sa ramana marii jucatori, nume cunoscute si cu ani vechime in spate. "Agentiile s-au inmultit pentru ca erau foarte multe tranzactii. Nici nu aveai timp sa inchei un contract imobiliar, ca venea altcineva si lua casa inainte, majoritatea fiind agentii mici, cu tranzactii putine la cateva luni bune. De asemenea, cred ca exista un paradox al cumparatorilor. Desi doresc sa-si ia o locuinta, nu mai cumpara acum si asteapta sa scada preturile. In prezent nu exista preturi de tranzactionare pe piata", declara Radu Zilisteanu, purtatorul de cuvant al Asociatiei Romane a Agentilor Imobiliari. Concret, comparativ cu boom-ul imobiliar de la sfarsitul anului 2007, cand peste 30 milioane lei au intrat in trezoreria statului de pe urma impozitarii tranzactiilor imobiliare, suma aproape dubla fata de anului 2006, piata imobiliara pare a fi mai mult decat amortita. Specialistii mai explica si faptul ca starea actuala a aparut din doua motive, printre care se numara politica adoptata de bancile prezente pe piata romaneasca impusa de Banca Nationala a Romaniei. La polul opus se afla preturile practicate in acest domeniu, ajunse la sume care nu reflecta realitatea si cererea. Agentii imobiliari se asteapta ca in urmatoarea perioada piata sa-si revina si sa scada preturile la valori apropiate de normal. "Este o crestere fortata a preturilor, iar creditul este tot mai scump. Bancile au inasprit conditiile de creditare si multi dintre cei care si-ar dori case nu si le mai permit. Abia catre toamna se va debloca piata. La vara ar putea sa mai scada preturile cu 10 - 15 la suta, dar in acea perioada sunt concedii de odihna si nu prea se tranzactioneaza apartamentele", mai explica acesta.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Elena  | #46873
Cred ca multa vreme de aici inainte ,nu se vor mai face tranzactii imobiliare si asta pentru ca o sa fie aceasta criza imobiliara,dar in viitor cei ,care vor tranzactiona sa zic asa vinzarea unei case v-a trebui sa aiba o pregatire corespunzatoare pentru acest domeniu,un inspector v-a fi necesar pentru a aviza acea casa ,ca tot istoricul ei corespunde celor scrise in contract de cel care face acea tranzactie si pretul v-a fi aproximativ REAL nu aberant ca pina acum,fara nici un fundament,mentinut de mafia imobiliara.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1975 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018949 (s)

loading...