News Flash:

Clanul mosnegilor din UMF, la reanimare

7 Martie 2008
4629 Vizualizari | 9 Comentarii
Carol Stanciu fost rector al UMF
• Peste 48 de ore, cadrele didactice de la Universitatea de Medicina si Farmacie vor avea un nou rector • Clanul celor 80 de mosnegi care au condus 19 ani institutia de invatamant superior medical se clatina • Noul rector va trebui sa demonstreze corpului profesoral ca nu va continua politica dictatoriala a pensionabililor si nu va fi supus jugului acestora • Este pentru prima oara cand cadrele didactice au posibilitatea sa aleaga un rector care sa nu le diminueze ilegal salariile si sa nu accepte promovarea fiilor, fiicelor, amantelor, nurorilor pensionabililor, asa cum s-a intamplat pana acum

Peste 48 de ore, Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr.T. Popa din Iasi va avea un nou rector. Este pentru prima oara cand rectorul scolii de invatamant superior medical din Iasi este ales de intreg colectivul de cadre didactice. Este pentru prima oara cand cei 80 de profesori pensionabili nu mai pot alege rectorul doar intr-un cerc restrans format din membrii Senatului, alcatuit din aceiasi pensionabili. De 19 ani, cei 80 de pensionabili au transformat Universitatea de Medicina si Farmacie intr-o societate pe actiuni de unde au avut de castigat doar ei, fiii si fiicele, cadre didactice in institutia de invatamant mentionata, promovati la rangul de preparator, asistent, conferentiar sau chiar profesor de catre parintii pensionabili. Pentru celelalte cadre didactice care nu erau rude, amante sau amanti cu vreunul dintre cei 80 de mosnegi, viata in universitate a fost un adevarat calvar. Pentru acestia, din pacate cei mai multi, nu au existat bani pentru majorarea salariilor, ci dimpotriva, salariile au fost diminuate ilegal, lucru sesizat si de reprezentantii institutiilor de control ale statului.

In acelasi timp, exista informatii inca neconfirmate deocamdata ca directorul general al universitatii, Dana Drugus, incaseaza un salariu lunar de circa 100 (una suta) milioane lei vechi. Tot pentru cadrele didactice obisnuite nu au existat locuri pentru promovare, acestea fiind rezervate sau chiar oferite cu dedicatie pentru fiul, fiica, nora, ginerele, amantul, amanta vreunui membru al familiilor care au dominat invatamantul superior medical iesean, in urma unor concursuri masluite fara cea mai mica rusine. Daca vreun cadru didactic a vrut sa promoveze avand toate atuurile pentru a urca pe scara ierarhica, a platit scump. Acest cadru didactic obraznic care a indraznit sa-si ceara drepturile desi legea ii dadea acest drept a trebuit sa faca sluj in fata profesorului, sa-l slugareasca pana la epuizare si nici atunci nu era sigur daca va obtine postul. Nouasprezece ani, sute de cadre didactice de la UMF au asteptat o schimbare in bine, dar, dimpotriva, cei 80 de mosnegi care au avut controlul absolut si-au urmarit doar propriul interes. Acesti pensionabili au adus universitatea intr-o criza financiara fara precedent si nimeni nu i-a putut clinti datorita relatiilor platite pe care si le-au facut de-a lungul anilor. An de an, pensionabilii au primit prelungire in activitate, pentru ca nu s-a dorit sa existe nici o fisura in zidul construit de mosnegi pentru ca ar fi inceput declinul. Noul rector care va fi ales sambata, 8 martie, de cele peste 900 de cadre didactice, va trebui sa demonstreze ca nu este sluga pensionabililor si nu va fi partas la jocurile murdare ale acestora. Viitorul rector trebuie sa starpeasca cuibul mosnegilor si sa arate corpului profesoral ca Universitatea de Medicina si Farmacie Gr.T. Popa din Iasi nu este domeniul familiilor care au dominat ani de zile, familii care au pus stapanire si pe clinicile din spitalele unde activeaza. Rectorul ce va fi ales maine va trebui sa demonstreze studentilor ca examenele pot fi promovate si fara a umple buzunarele pensionabililor, iar promovarea in functie sa se faca doar pentru cei care merita. Din cauza ca pensionabilii au instaurat anumite taxe, spaga pentru promovarea examenelor, in spitalele din Iasi exista absolventi ai Universitatii de Medicina si Farmacie care, desi poarta un ecuson pe care scrie doctor, abia reusesc sa completeze o fisa de observatie, situatie recunoscuta chiar de o parte dintre cadrele didactice cu state vechi, dar care nu au fost de acord cu metodele impuse de gasca de pensionabili.

rector dana drugus amanta
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (9)

geek-a-contra  | #31255
asader: "Nota redactiei: Mesajele care contin injurii, expresii vulgare sau licentioase sunt respinse automat". atunci ce ne facem cu articolul? ca din titlu incepe cu insulte......
un iesean  | #31256
Draga Magda, combati bine. Si adevarat (de data asta). Drept urmare, roaga-te la Domnul sa nu te imbolnavesti !
amiranda  | #31257
SE PARE CA NIMENI SI NIMIC NU SE POATE SCHIMBA LA UMF UNDE CLANUL CELOR CARE AR TREBUI SA PLECE LA PENSIE STAU LIPITI DE SCAUNE PT. CA EI SUNT AU FOST SI VOR SA RAMINA NISTE SPAGARI,FARA SCRUPULE .OAMENI ACESTIA NU AU PIC DE RUSINE SI DEMNITATE SOCIALA SI UMANA.MA MIR CA REPORTERI DUMNEAVOSTRA NU FAC UN REPORTAJ CU VILELE ACESTOR ,,NECAJITI AI SOARTEI`.RUSINE SA LE FIE.
halal ziar  | #31258
articolele scrise de madam olteanu pot fi utilizate cu succes ca emetizante in intoxicatia cu vorbe..
mambo  | #31259
cei carora nu le-a convenit situatia au plecat; cei ramasi au acceptat porcariile
maria  | #31260
urit titlu si urit articol magda draga tot ce este la umf este legal ca nu-ti place tie si altor tineri ca doresc sa ajunga mai sus dar inca nu au stiinta necesara este cu totul alta treaba. au fost nenumarate controale si totul a fost ok
anonim  | #31261
Cred ca a suparat pe multi articolul (foarte adevarat de altfel). Putine se pot face insa. Clanul mosnegilor are mostenitori. Si oricine vine la putere tot pe mana lor ajunge. Daca cineva de la UMF are senzatioa ca mai este cineva in tara si chiar in strainatate care nu stie sau n-a auzit de potlogariile facute aici...se insala. TIneti-o tot asa dragi profesori, drumul spre iad e pietruit cu diamante....Continuati sa luati taxe de mii de euro la examene si sa va construiti vile. De murit tot o sa muriti...cu sau fara case.
raluca  | #31262
Sper stimata magda olteanu sa nu te imbolnavesti niciodata. Rusine sa/ti fie...pentru cuvantul mosnegi...nu ai pic de respect....ai parinti....
O tanara  | #31263
Am citit pe forum, in ziua de 7 martie cand a aparut acest articol nedrept si infect, scris de magda olteanu, o tipa care spunea ca are 8 clase si acuza vehement si pe buna dreptate pe aceasta olteanu, olteanca care traiste intre moldoveni. Mi-a placut opinia ei si acum vad ca a disparut. De ce? era direct judecata aceasta magda olteanu care pe buna dreptate femeia simpla nu se putea compara cu o hahalera. Sa va fie rusie ca tot ce nu va convine stergeti. Sunteti intradevar hahalere de 2 bani
O tanara
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2290 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018157 (s)

loading...