News Flash:

Cluj: Presedintele comisiei de bacalaureat de la Grupul Scolar "Alexandru Borza" a fost arestat

21 August 2010
1298 Vizualizari | 0 Comentarii
Ilie Cornoiu
Presedintele comisiei de bacalaureat de la Grupul Scolar Alexandru Borza din Cluj-Napoca, Ilie Cornoiu, a fost arestat preventiv, ieri, de Tribunalul Cluj, pe 29 zile, în cazul fraudarii examenului de bacalaureat. Avocatul presedintelui comisiei de bacalaureat, Calin Budisan, a declarat ca a facut recurs la sentinta instantei. "Clientul meu, Ilie Cornoiu, a fost arestat pe 29 zile, în urma deciziei Tribunalului. Am facut deja recurs. Este acuzat de distrugere înscrisuri, luare de mita si fals material. La luarea de mita se arata ca suma este neprecizata, or el nu a luat niciun ban", a spus Budisan. Presedintele comisiei de bacalaureat de la Grupul scolar Alexandru Borza din Cluj-Napoca, Ilie Cornoiu, a fost prezentat, ieri, judecatorilor Tribunalului Cluj de procurorii DNA, cu propunere de arestare preventiva, în cazul fraudarii examenului de bacalaureat. Potrivit DNA, Ilie Cornoiu este acuzat de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în forma continuata, fals material în înscrisuri oficiale, în forma continuata si luare de mita, în cazul fraudarii examenului de bacalaureat, în care au fost descoperite zeci de lucrari de examen trase la xerox. Procurorii DNA au cerut arestarea lui Cornoiu, dupa ce investigatiile în cazul fraudei de la examenul de bacalaureat au scos la iveala implicarea acestuia, prin faptul ca, în calitate de presedinte al comisiei de examen, era singurul care detinea stampila cu care s-au stampilat toate lucrarile, inclusiv cele xerografiate. Ilie Cornoiu este profesor universitar la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca si consilier judetean din partea PRM. In acelasi dosar, sunt cercetati, în stare de arest, directorul Grupului Scolar Alexandru Borza, Ioan Rus, directorul adjunct al Colegiului Edmond Nicolau, Ioan Vaidahazan, si directorul scolii particulare Didactica Nova, Dorel Avram. Acestia si Cornoiu sunt acuzati ca au pus la cale un mecanism, prin care lucrarile a 42 candidati, de la proba de limba romana, au fost înlocuite cu altele xerocopiate, ce contineau rezolvarile corecte ale subiectelor. Ioan Rus si Ioan Vaidahazan au fost arestati, în 14 iulie, pentru trafic de influenta, respectiv luare de mita, de Tribunalul Cluj.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2303 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023675 (s)

loading...