News Flash:

Codul Galben este mentinut in judetul Iasi

26 Aprilie 2008
1087 Vizualizari | 0 Comentarii
• Hidrologii au mentinut Codul Galben pe raul Miletin • Avertizarea a fost instituita ieri dimineata in jurul orei 9.00 si este valabila pana astazi, la ora 10.00


Autoritatile locale din judet sunt din nou in stare de alerta, dupa ce hidrologii au mentinut starea de Cod Galben in ceea ce priveste inundatiile. Astfel, dupa ce zilele trecute a fost instituit atat Codul Galben, cat si cel Portocaliu pe raurile Prut, Jijia, Bahlui si Miletin, de aceasta data Codul Galben a fost instituit numai pe raul Miletin, pe sectorul aval Statia Hidrologica Sipote. Avertizarea a fost data ieri dimineata in jurul orei 9.00 si este valabila pana astazi, la ora 10.00. Pe de alta parte, conform datelor furnizate de hidrologi, a fost ridicat Codul Galben pe raul Prut, pe sectorul Radauti - amonte de acumularea Stanca Costesti, in judetul Botosani.

Conducerea prefecturii iesene a precizat ca in raportul prezentat de Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor se impune urmarirea evolutiei situatiei hidrometeorologice cu transmiterea de niveluri si debite suplimentare in conformitate cu regulamentul privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluari accidentale. Totodata, prefectul Marius Bodea a dispus ca la nivelul comitetelor locale pentru situatii de urgenta sa fie monitorizate evolutia fenomenelor hidrometeorologice pentru a se putea interveni in timp util la aparitia unor situatii de urgenta. "Noi am monitorizat in permanenta prin Serviciul de Gospodarire a Apelor situatia in partea de nord a judetului, pentru cursul de apa Miletin. Nu au fost raportate sau inregistrate pierderi materiale, insa a fost o atentie sporita din partea noastra pentru a evita situatiile neplacute", a precizat prefectul Marius Bodea. In alta ordine de idei, prognoza pe zilele urmatoare indica faptul ca pana luni nu vor mai exista precipitatii, doar in cea de-a doua zi de Pasti vor fi cateva ploi slabe cantitativ, perioada suficienta pentru ca toate cursurile de apa sa reintre in normalitate.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1343 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019949 (s)

loading...