News Flash:

Colaps financiar la scolile pascanene

29 August 2005
1066 Vizualizari | 0 Comentarii
•Unitatile de invatamant din municipiul Pascani au datorii totale la furnizori in valoare de peste 11 miliarde lei (1,1 milioane lei noi) •Dintre acestea, cele mai mari datorii se inregistreaza la Directia de Apa Canal sau la Regia Autonoma de Gospodarire Comunala si Locativa

Unitatile de invatamant din municipiul Pascani au ajuns in colaps financiar. Scolile, gradinitele si liceele pascanene au datorii uriase la furnizorii de servicii. Astfel, in momentul de fata, unitatile de invatamant din Pascani au datorii totale in valoare de peste 11 miliarde lei (1,1 milioane lei noi). Dintre acestea, cele mai mari datorii sunt inregistrate la Directia de Apa Canal (DAC), la Regia Autonoma de Gospodarire Comunala si Locativa (RAGCL) sau la SC Distrigaz Nord SA, filiala Iasi. Toate aceste probleme au fost, de altfel, prezentate si Cameliei Gavrila, inspectorul general al Inspectoratului Judetean Iasi, in cadrul sedintei Consiliului Local care a avut loc vineri in Sala Mica a Primariei Pascani. La aceasta sedinta au participat si cativa directori ai scolilor din municipiul Pascani. Pe langa problema eterna a datoriilor, reprezentantii institutiilor de invatamant din municipiu au solicitat ajutorul Cameliei Gavrila si pentru autorizarea scolilor. Astfel, din municipiul Pascani doar scoala generala Lunca are autorizatie de functionare pana in luna aprilie 2006, la restul unitatilor de invatamant autorizatia de functionare expirand la sfarsitul anului 2005. "Avem de facut igienizare, deratizare si dezinsectie la noua scoli din municipiu. In afara de asta, aproape toate scolile au nevoie de diverse reparatii", a spus Liliana Centea, directorul Grupului CF Unirea. Directorii prezenti in sala au tinut sa prezinte personal inspectorului general situatia fiecarei institutii scolare. La finalul discutiei dintre directori si Camelia Gavrila, inspectorul general a lasat sa se inteleaga ca va sprijini scolile din municipiul Pascani. De asemenea, Gavrila a promis ca, dupa ce va face o evaluare a pagubelor produse de inundatii in scolile pascanene, va trimite o instiintare Ministerului Educatiei si Cercetarii pentru rezolvarea cat mai rapida a situatiei.
Petrica FLOREA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1404 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019766 (s)

loading...