News Flash:

Columna vie

19 Ianuarie 2006
907 Vizualizari | 0 Comentarii
"...si viclenia lui Ceausescu triumfa din nou: daca-i infatisai "realizari marete", ti le introducea in bilantul judetului, daca-i aratai, Doamne fereste, adevarul, se concluziona ca nu esti in stare sa conduci si sa gospodaresti judetul... La una dintre vizite, Teatrul National..."

La Iasi s-a batut multa moneda, candva, pe ideea energiei regenerabile si, cu titlu experimental, la o crescatorie de vaci s-au instalat ditamai elicele eoliene menite sa asigure mulgerea electrica a joienelor. Si-au batut capul tot felul de cercetatori si proiectanti, s-a taiat panglica inaugurala, presa a publicat pozele morilor de vant si totul parea in regula - cu o singura observatie minora: instalatiile se incapatanau sa nu functioneze! Cum turnurile dantelate dadeau bine in peisaj, s-a uitat cu totul destinatia lor practica si ar fi ramas sa troneze ca niste Effel-uri in miniatura, daca, cine sa mai stie acuma de ce, n-ar fi fost introduse in programul unei noi vizite prezidentiale. Alarma de gradul zero! Se cautau cu disperare solutii si, in cele din urma, s-a redescoperit principiul fizic potrivit caruia un motor electric produce curent daca-l invarti, ori se invarte daca-i dai curent. Inginerii au cablat presupusele generatoare la reteaua de 380 volti si, cand coloana oficiala s-a aratat la orizont, elicele au inceput sa se roteasca maiestuos, semnificativ si biruitor. Nu adia nici o pala de vant - fapt care a contribuit la superlativul aprecierilor privind randamentul uimitor al noii instalatii. Daca nu ma insel, niscaiva ordine si medalii atribuite in acel an au avut invocat, in preambulul decretului prezidential, taman temeiul realizarii acestor instalatii de mare viitor pentru o economie ce-si dorea cu ardoare energie obtinuta din... piatra seaca. Fiecare judet poseda repertoriul propriu de pacaleli adecvat vizitelor "de lucru" . Acum, dupa atatia ani, se poate rotunji o intrebare neasteptata: era intr-adevar Ceausescu pacalit? Poate ca da, in cazul fleacurilor de soiul vopsirii frunzelor copacilor ori sustinerii "entuziasmului maselor" prin redarea de ovatii imprimate pe banda. In chestiunile majore insa, parc-as crede ca facea pe naivul si, de fapt, pacalit era pacalitorul. Daca tu, prim-secretar de judet ii aratai intreprinderi ultra-utilate, institutii socio-culturale fara cusur, magazine incarcate cu de toate, si, mai ales, ogoare doldora de roada - atunci era obligatoriu sa-ti insusesti si constatarea lui Ceausescu potrivit careia "Avem tot ce ne trebuie". Tu te straduiai sa-i demonstrezi, la modul potemkimist, ca judetul e-nfloritor, legand de strujan, cu sarma de bobinaj, stiuleti adusi de aiurea, toamna, cand se stabileau (din birourile CC) cifrele recoltelor, Ceausescu era indreptatit sa respinga evaluarile trimise de organele locale cu argumentul "am vazut cu ochii mei ce porumb aveau!" Te obliga sa dublezi cifra productiei la hectar, iar tu nu-i puteai replica in nici un fel! Cercul mistificarilor se inchidea fatalmente si viclenia lui Ceausescu triumfa din nou: daca-i infatisai "realizari marete", ti le introducea in bilantul judetului, daca-i aratai, Doamne fereste, adevarul, se concluziona ca nu esti in stare sa conduci si sa gospodaresti judetul... La una dintre vizite, Teatrul National si celelalte institutii artistice primesc sarcina sa "execute" pe traseul vizitei un moment evocator prin intermediul caruia Decebal, Stefan cel Mare, Cuza si alte personalitati istorice sa-l omagieze pe... "eroul intre eroi". S-a construit o enorma columna metalica (6 tone) pe care s-au asezat, in locul personajelor incremenite in basoreliefurile Columnei lui Traian, daci si romani in carne si oase, costumati din garderoba Operei si Teatrului National. In ziua marelui eveniment, au fost aranjati in spatiile serpuitor-suitoare muncitori de la nu mai stiu ce intreprindere, costumati cum se cuvine si instruiti pe masura evenimentului. Vine! Masina prezidentiala, deschisa, aproape c-a ajuns in dreptul "Columnei lui Traian". Momentul in care un "dac" ii da "romanului" de alaturi sa-i tina sulita, extrage cu dexteritate un plic din boneta de aba si zvarle scrisoarea, de sus, direct in masina. Ceausescu ridica o privire incarcata de repros, "dacul" recupereaza sulita si-si reia atitudinea belicoasa de santinela la Carpati si Dunare...
Mircea Radu Iacoban
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1576 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017884 (s)

loading...