News Flash:

Combaterea crizei economice, tema a summitului CSI de la Chisinau

9 Octombrie 2009
576 Vizualizari | 0 Comentarii
Combaterea crizei economice tema a summitului CSI de la Chisinau
Lupta comuna impotriva crizei economice mondiale se va numara intre prioritatile liderilor tarilor membre ale Comunitatii Statelor Independente (CSI) care se vor reuni vineri la Chisinau, a anuntat presedintele Comitetului Executiv al CSI, Serghei Lebedev, scrie RIA Novosti in pagina electronica. Potrivit acestuia, adjunctul premierului rus si ministrul Finantelor, Aleksei Kudrin, va prezenta un plan pentru aplicarea masurilor comune pentru combaterea crizei. "Speram ca acest plan sa fie aprobat de sefii de stat. Acestia vor formula probabil cateva propuneri in vederea punerii in aplicare si a prezentarii variantei finale a acestuia premierilor care se vor intalni, fara indoiala, la 20 noiembrie la Ialta", a precizat Lebedev intr-un interviu acordat postului interstatal de radio si televiziune Mir. Lebedev califica drept prematura introducerea monedei unice in cadrul Comunitatii Statelor Independente. "Din contra, a venit timpul sa folosim monedele nationale in reglementarile reciproce dintre membri Comunitatii. Mai bine, au fost deja intreprinse demersuri concrete in acest sens", a afirmat inaltul functionar al CSI. Participantii la summitul de la Chisinau vor examina 20 de proiecte cu scopul intensificarii eforturilor statelor membre ale CSI in contracararea crizei financiare mondiale, promovarea cooperarii acestora in domeniul umanitar, consolidarea securitatii regionale si optimizarea functionarii departamentelor administrative ale Comunitatii. Din CSI fac parte Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kirgizstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan si Ucraina.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2271 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018564 (s)

loading...