News Flash:

Comisarul sef Cocoveica ramane fara functie

19 Ianuarie 2007
2127 Vizualizari | 1 Comentarii
Comisarul sef Mihai Cocoveica, seful Serviciului Cercetari Penale, va ramane in scurt timp fara serviciu. Structura de cercetari Penale va fi dizolvata, iar cei 28 de lucratori care fac parte din acest compartiment vor fi detasati la alte servicii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Iasi.

Pentru seful acestei structuri care lucreaza direct cu arestatii, reprezentantii IPJ Iasi nu au gasit inca un post. "Nu stim inca pe ce post va fi repartizat Mihai Cocoveica. Trebuie sa-i gasim un post conform competentelor. Are de ales dintre a ramane ofiter cercetari penale specialist sau sa fie seful Biroului Arest", a spus comisarul Ioan Scripniciuc, adjunctul Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi. Mihai Cocoveica a aratat ca este posibil sa se pensioneze sau sa se mute pe un post conform competentelor intr-un alt judet. "As putea sa ma pensionez cu o pensie bunisoara, insa am o fata de 14 ani care ar spune despre tatal ei ca este pensionar la doar 47 de ani. Pe de alta parte, astept sa mi se ofere un post in cadrul IPJ Iasi sau in cadrul altui IPJ din tara. Cred despre mine ca am tact cu infractorii si sunt bun de sef al Serviciului Cercetari Penale, functie care nu este tocmai usoara. Momentan astept oferte", a spus comisarul sef Mihai Cocoveica. Acesta a iesit in evidenta in scandalul celor doi evadati din arestul Politiei Municipiului Iasi. Cu toate ca a fost anchetat de o comisie de la Bucuresti, politistul nu a fost gasit vinovat in ce priveste evadarea, ba chiar la cateva zile a fost promovat la gradul de comisar sef. Cocoveica lucreaza in functia de sef al Serviciului Cercetari Penale de la inceputul anului 2003.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

max  | #5526
este concurs la IPJ Botosani !
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1976 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016407 (s)

loading...