Sabin Balasa
La ora 12.00, pe o vreme mohorata, cosciugul maestrului a fost purtat pe ultimul drum catre Cimitirul Eternitatea. La cavoul pictorului, aflat pe Aleea Artistilor de la Eternitatea, si-au luat ramas bun, alaturi de copiii indurerati ai pictorului, toti cei care fie l-au intalnit pe Balasa, fie stiu ce inseamna pentru Iasi numele pictorului. Cele 19 picturi murale din Sala Pasilor Pierduti au fost realizate de Balasa vreme de 11 ani, intre 1968 si 1978. Desi au existat presiuni din partea tribunului, pictorul nu s-a conformat acestora, lucru lesne de vazut in aceste opere de frunte ale maestrului care acum s-a retras in lumea muzelor. Se pare ca pictura murala din aceasta sala care-l reprezinta pe Eminescu este reluarea unui exercitiu al pictorului din anul 1964, cand a realizat portretul lui Eminescu intr-un ulei pe panza. Aceasta pictura se pastreaza la Rectoratul Universitatii Cuza. Alte executii admirabile, de factura suprarealista, sunt cele intitulate "Solitudine", "Sunetul Marii", "Norii Copilariei", "Ingerul zapezii", "Intimitate", numai ca exemplificare. Opera din Sala Pasilor Pierduti a fost una de apogeu in creatia lui Sabin Balasa, prin monumentalitatea si imagistica dezvoltata de maestru, intr-o vreme cand nimic nu ii era destinat sa poata face aceasta.
_.550x1000x0resized_.jpg)
.jpg)
Trebuie sa ne amintim ca la acea vreme Domnul Oprea si o parte din cei care conduceau Universitatea "Al.I.Cuza", Iasi, au primit destule bobarnace si pietroaie pentru aceasta lucrare monumentala si unica in lume. Daca nu ar fi fost ca cineva sa isi asume aceasta raspundere, oare ce mai spuneam astazi ???? De unde se vede iar destul de clar ca DOAR OPERELE si ceea ce CONSTRUIM cu adevarat din INIMA si SUFLET raman pe acest PAMANT - nu casoaiele si conturile adunate cu japca...care vor aduce doar tristete blesteme si ura....Domnul Oprea trebuie admirat pentru acel curaj si infruntarea "aruncatorilor de pietre" si perseverenta de a sprijini MARETIA.Poate acest fapt va fi invatatura pentru toti cei care conduc, de a ridica stacheta spre maretie, ca de mocirla suntem satui.