Pe peretii interiori si pe coloane se regaseau numeroase fresce care prezentau scene din luptele grecilor, lupte dintre razboinicii greci si centauri, sau cu amazoanele. Frizele impresioneaza atat prin dinamismul si senzatia de miscare creata, cat si prin frumusetea personajelor. Potrivit traditiilor grecesti, aceste frize au fost pictate in culori naturale: fondul albastru, pielea roza, haine albe, verzi sau aurii. Cele mai impunatoare statui ale mausoleului ii intruchipeaza pe cei doi soti, stand in picioare, avand 3 m inaltime. Sapaturile arheologilor din sec. XVIII-XIX au redat lumii ruinele fundatiilor cladirii, impreuna cu cateva statui si sculpturi, inclusiv cele care ii infatiseaza pe Mausol si Artemisa, ce au fost transportate in 1857 la British Museum in Londra, unde pot fi admirate si azi.







































