Prezent la Iasi cu ocazia unei intalniri a cluburilor afiliate din zona Moldovei, presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a indemnat autoritatile locale sa investeasca in construirea unui complex sportiv de 2-3 milioane de Euro. "Iasul a facut cativa pasi in sprijinirea sportului, prin infiintarea acelei Fundatii. Eu cred ca ar fi insa nevoie si de o investitie de 2-3 milioane de Euro intr-un complex nou, cu 3 terenuri, intre care unul sintetic, o sala de sport si capacitate de cazare si masa. Doar asa, echipele de aici ar putea progresa mult mai mult", a declarat Mircea Sandu.







































