Primarul municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, a fost ridicat de politisti de la locuinta sa, în noaptea de miercuri spre joi, fiind pusa astfel în aplicare sentinta Curtii de Apel Cluj-Napoca, prin care edilul a fost condamnat la doi ani si jumatate de închisoare pentru fapte de coruptie
Primarul municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, a fost ridicat de politisti de la locuinta sa, în noaptea de miercuri spre joi, fiind pusa astfel în aplicare sentinta Curtii de Apel Cluj-Napoca, prin care edilul a fost condamnat la doi ani si jumatate de închisoare pentru fapte de coruptie. Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Maramures, Voichita Zehan, a declarat, joi dimineata, ca "mandatul de arestare emis pe numele primarului a fost pus în executare conform procedurilor".
Cristian Anghel a fost dus sub escorta în arestul Politiei Judetene, unde a ramas peste noapte, iar pana în prezent nu s-a stabilit unde va executa acesta pedeapsa cu închisoarea. La scurt timp dupa ce primarul a fost ridicat din locuinta, sotia acestuia a revenit acasa de la Bucuresti. Dana Anghel a declarat presei ca sotul sau este nevinovat si ca este o nedreptate ceea ce i s-a întamplat. "Doua instante i-au dat verdict favorabil, iar acum nu pot sa înteleg ce s-a întamplat la Curtea de Apel. O sa va pun la dispozitie toate documentele care sa îi sustina nevinovatia, dar trebuie sa ma consult si cu avocatul", le-a declarat jurnalistilor Dana Anghel.
Primarul municipiului Baia Mare, Cristian Anghel (PNL), a fost condamnat, miercurea trecuta, de Curtea de Apel Cluj, la doi ani si jumatate de închisoare cu executare, pentru fapte de coruptie.







































