Orgiile unui principe rus la Iasi

• Sute de servitori, cele mai oachese garderobe, trasuri una si una, bauturi fine, dame sulemenite, usor de sedus la zornaitul bijuteriilor, mancare cat sa hraneasca trei sate de prostime, dansatori si mascarici • Iata ca orasul Iasi al sfarsitului de secol XVIII, prin prezenta cneazului Potemkin, supranumit regele Daciei, traia luxul, erosul si civilizatia Apusului, desigur prin filiera rasariteana, debarasandu-se de orientalism • Boierimea ieseana, la fel de necioplita ca si prostimea, cunoaste prin opulenta balurilor date de Potemkin felul in care nobilimea Rusiei si a Occidentului isi faceau noptile albe sau isi aratau fastul cat mai ostentativ • Dar toata aceasta risipa de lux si eros a facut loc si culturii, astfel ca a fost publicat primul hebdomadar iesean, Courrier de Moldavie, si era in intentie traducerea lui Tacit

Amant al Ecaterinei a II-a, supranumita Ecaterina cea Mare, o figura emblematica pentru o Rusie barbara, cneazul Potemkin, instalat in palatul unde avea sa fie ridicata Universitatea Veche la Iasi (in prezent Universitatea de Medicina si Farmacie-UMF) a facut multa valva in randul boierimii prin petrecerile nemaivazute de ieseni. Dupa istoricul iesean Ioan Caprosu, in binecunoscutul sau volum la care a contribuit si Dan Badarau, „Iasii vechilor zidiri”, bancheturile, ospaturile asemenea celor date la curtea imperiala a Rusiei, Sankt-Petersburg, oferite de principele Potemkin au introdus marea boierime in spiritul prefacerilor europene. Cneaz de Taurida (Crimeea), Grigori Aleksandrovici Potiomkin a ajuns in 1789 la comanda armatei ruse stabilite la Iasi. Era in timpul razboiului ruso-turc, incheiat in 1791, dupa moartea cneazului survenita in luna octombrie a acestui an, in drum catre „mama Rusie”. Perioada cuprinsa intre a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si primele decenii ale secolului al XIX-lea, cand Iasii cunosc marile baluri si petreceri in stil occidental, este, ca si in prezent, una a contrastelor. Pe de o parte, boierimea lacoma si plina de ifose care se intrece in ospete, iar pe de alta parte, marea masa a celor saraci, cu casele saracacioase din lemn, care abia reusesc sa manance o coada de peste. Povestea lui Potemkin, caruia Ecaterina cea Mare i-a conferit titlul de mare cneaz, mult cusuta si cu anecdote, releva si aspecte picante din viata cotidiana a sfarsitului de secol XVIII.

Potemkin si leopardul

stirilebzi.ro

Au crescut prețurile la pompă pentru benzină și motorină! Cât plătim în plus

Stirile PROTV

A început lupta pentru putere în clanul Corduneanu. Cine sunt cei trei pretendenți la "tron"...

Cneazul Potemkin, dupa ce a cucerit Crimeea, a invitat-o pe Ecaterina a II-a sa viziteze acest tinut. Cum saracia, debandada si neghiobia erau omniprezente, Potemkin, dupa cum relateaza Iorga, „s-a ingrijit ca pe drumul imparatesei sa puie fatade de sate spre a da iluzia unei regiuni populate” si curate, frumos ingrijite. Practica impamantenita si pe meleagurile romanesti ca in ajunul sosirii unui distins oaspete sa fie curatate strazile orasului, respectiv varuiti peretii, alungati cersetorii, intr-un cuvant igienizarea zonei si a oamenilor, este, dupa cum se pare, cu o veche istorie, chiar din vremea lui Potemkin.

Petrecerile fastuoase

Boierimea ieseana, afara de acest rang, nu se deosebea cu prea multe de prostime. Boieroaicele erau tot analfabete, multe cautau numai averi, aspect care l-a determinat, printre altele, pe paharnicul Constandin Sion sa inchine o intreaga Arhondologie (istorie a nobilimii) moldovenilor din care epitete precum „ra de cur” sau „putoare, pacat si napaste tarii” sunt intalnite la tot pasul. Dar cu Potemkin, boierimea cunoaste si rafinamentul, nu doar luxul necioplit. Femeile se sulemeneau, boierii cautau si sa miroase bine, apetitul catre chefurile de pomina nefiind de acum numai unul ce tine de stomac si gatlej, ci si de cochetarie, flirt, eleganta, dar si extravagante sexuale. Palatul lui Potemkin, palat in care a locuit si Alexandru Ipsilanti, a devenit in 1860 Universitatea Veche (in 1960 edificiul a fost renovat si a gazduit Academia Romana, actualmente parte a Universitatii de Medicina si Farmacie). Palatul era in proprietatea vornicului Matei Cantacuzino, care il va vinde in 1792 hatmanului Costache Ghica. Informatiile au fost clarificate de istoricul iesean Ioan Caprosu, existand controverse in ceea ce priveste stabilirea domnitorilor dupa marele incendiu care a cuprins Iasii in 1785. Acest palat a fost locul a numeroase chefuri, asa cum nici nu visasera boierii si boieroaicele din Iasi.

Prostimea si restul

Din marturiile calatorului austriac Iosif Sulzer, asa cum sunt aratate de Iorga, reiese ca boierii moldoveni aveau bucatari tigani, iar „mustele nenumarate din felurile servite” erau o parte consistenta din masa. Un alt calator prin Iasii din perioada anilor 1780- 1804, sasul Andreas Wolf, mentiona cat cheltuiau boierii pentru haine, bijuterii, trasuri, in timp ce medicii abia aveau habar de practica medicala, iar prostimea se zbatea in saracie lucie si biruri uriase. Dupa cum este aratat in Istoria orasului Iasi (Gheorghe Palton si Constantin Cihodaru responsabili de editare), un calator precum Stanislaw Malachowski nu putea zari decat mizerie si miros fetid pe strazile orasului, insa nu lipsesc balurile lui Potemkin.

Primul ziar in Moldova

De numele cneazului rus Potemkin este conexata aparitia primului hebdomadar (publicatie ce apare o data pe saptamana) din Iasi. Este vorba de Courrier de Moldavie, care a vazut lumina tiparului in 1790, in timpul sederii principelui la Iasi in fruntea armatei ruse. Din cate se cunosc, au aparut cinci numere, in limba franceza, cunoscuta cat de cat de moldoveni. Se pare ca principele intentiona si sa traduca din Gaius Corneliu Tacit probabil vreun volum din a sa Historiae. Aceasta intentie era o curiozitate pentru excentricul Potemkin deoarece, probabil, era foarte amuzant sa vada reactiile moldovenilor boieri la asemenea acte de cultura.

Regele Daciei

Asa spera sa ajunga cneazul Potemkin, conform celor aratate de Iorga. Cel care era sub protectia sa, mitropolitul Iona din Tiflis, l-a vizitat la Iasi. Mitropolitul, prin 1790, a trecut prin Iasi, l-a descris pe principe in deplinatatea maretiei sale. Dar se poate sa se fi strecurat o anumita confuzie deoarece in rusa dacea inseamna casa cu gradina (de vacanta), iar Iorga sa nu o fi sesizat.

Femeile

La 1846, o parizianca, A. de Carlowitz, strabate tinutul romanesc, lasandu-si impresiile posteritatii. Despre vizita de documentare a damei de Carlowitz a scris cateva pagini si Iorga in a sa „Istorie a romanilor prin calatori”. Cu multe inchipuite, multe din auzite, spre exemplu un calator francez pe nume Roger de Damas, in 1787 il gaseste pe Potemkin petrecand cu femeile. Asa cum au lasat si alti calatori marturii, moldovencele erau frumoase, dar destul de barbare, neavand acel rafinament al femeilor bogate si culte.

Golia si tabla neagra

Grigori Aleksandrovici Potiomkin de Taurida a murit la 5 octombrie 1791 pe teritoriul Basarabiei, in drum catre Petersburg. In cinstea sa, la Radenii Vechi din Ungheni, Basarabia, s-a ridicat un obelisc de aproape 14 metri. In prezent, Palatul Taurida este sediul Adunarii Interparlamentare a CSI. La Manastirea Golia, unde venea periodic la slujba, Potemkin isi avea propria strana. La aceasta manastire este pastrata o tabla neagra care prezinta, cu caractere slave, toate titlurile pe care le avea principele. Totodata, aici au fost depuse, se povesteste ca in trei vase de argint, viscerele cneazului. Cert este ca nu au fost gasite.

Crucisatorul Potemkin

Flota Rusiei in Marea Neagra s-a innoit in anul 1904 cu crucisatorul Potiomkin Tavriceski. Vasul purta numele generalului Potemkin, cel care a facut atata valva la Iasi prin secolul XVIII. Lucrarile incepusera cu sase ani in urma, in 1898, iar lansarea la apa a fost in 1904. Crucisatorul avea 12.500 tone, putea atinge o viteza de 16 noduri, era bine dotat cu tunuri de diverse calibre, dar si lansatoare de torpile si permitea stabilirea unui echipaj de aproape 1.000 de indivizi. Istoria vasului Potemkin este una zbuciumata. In 1905, la un an de la lansarea la apa, izbucneste o revolta, fapt care duce la predarea vasului romanilor, apoi la recuperarea sa de catre rusi. Era in perioada revolutiei ruse de la 1905. Vasului i s-au schimbat mai multe nume, a participat si la al doilea Razboi Mondial. Acestui crucisator, scufundat in 1919 la Sevastopol, regizorul Sergei Eisenstein i-a dedicat un film, Battleship Potemkin (1925), film de referinta in cinematografia rusa si nu numai.

La curtea cneazului Potemkin

Sute de servitori, cele mai oachese garderobe, trasuri una si una, bauturi fine, dame sulemenite, usor de sedus la zornaitul bijuteriilor, mancare cat sa hraneasca trei sate de prostime, dansatori si mascarici. Palatul lui Potemkin de la Spiridonia Iasi era mereu prins intr-o agitatie febrila. Erau tesute intrigi, rafinamentul deborda, boieroaicele isi etalau costumele. Aceasta curte de la Iasi este unica in felul ei, dar mai ales pentru un oras atat de saracit de razboaie, ciuma, secete, incendii si dezbinat de boierii care nu se mai saturau sa fure. Iesenii de atunci n-au ratat sa primeasca daruri scumpe de la Potemkin, n-au ratat sa se obisnuiasca sa bea din portelanuri insusindu-si maniere in stil occidental, dar, cu toate acestea, au ratat sa vada clar patriotismul lui Potemkin, care nadajduia sa alunge definitiv pe turci si care n-a tradat Rusia. Excentrismul cneazului era si unul cultivat, pe cand boierimea moldava, neghioaba, a simtit la inceput frustrare ca nu se poate simti in largul sau. Potemkin isi vinde si averile din Rusia sa draga pentru a-si mari aici legenda. Ministrul regelui prusac, von Golz, nota astfel despre cele facute de Potemkin: „principile Potemkin a vandut de curand coroanei ultimele bunuri pe care le mai avea in Rusia. Este vorba de un palat foarte mare cu gradina la Petersburg pentru care i s-au acordat 400 mii de ruble. Si-a adus la Iasi tot ce mai avea ca mobila, haine si carti…”, dupa cum au citat Iorga si Caprosu din aceste scrisori. Apoi, diamantele unei contese din Varsovia sunt cumparate de Potemkin cu mai bine de 150 mii de ducati, pe care le va darui boieroaicelor si boierilor de la Iasi. Serbarile, receptiile, divertismentul, asa cum era in Apus, cu mascarici, circari, ghidusi, au fermecat boierimea ieseana care traise pana atunci in negura unui oras care n-avea nimic din farmecul civilizatiei. Principele starnea admiratie si cand isi gasea timp de plimbare. Era mereu insotit de un alai numeros, trasuri multe, hamurile cailor erau aurite, principele purta palarii mari, cu pene si pietre scumpe, incat se minunau toti numai de trecerea convoiului. Pentru moravurile iesene, o analiza amanuntita a influentei lui Potemkin ar releva mai bine impactul pe care l-a avut asupra mentalitatii moldovenilor si cum s-a perpetuat in timp.