Actualitate

Sexul, cheia succesului in sesiune

Publicat: 22 feb. 2008
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Sexul cheia succesului in sesiune
1

• Doze de lecitina sau tocitul pana la orele diminetii cu picioarele in ligheanul cu apa rece sunt tehnici depasite de invatat pentru studentii ieseni • Noul stimul intelectual descoperit de tinerii universitari este sexul • Atat tinerii, cat si psihologii sunt de parere ca sexul este o metoda foarte buna de a scapa de stresul din sesiune si de a se relaxa • Teoria este sustinuta de mai toti studentii din campusurile universitare iesene, care recurg la aceste practici pentru a obtine performante la examene • „Daca descarcarea tensiunilor sexuale nu poate fi facuta in mod normal, atunci descarcarea poate avea loc in alte forme, cum ar fi ejacularea in timpul somnului sau masturbarea”, sustine Cornel Havarneanu, profesor la Facultatea de psihologie si stiinte ale educatiei

Studentii invata mai bine si au rezultate mai bune la examene daca fac sex. Aceasta este parerea majoritatii studentilor care spun ca este o metoda foarte buna de a scapa de stresul din sesiune, de a se relaxa si de a se descarca. De aceeasi parere sunt si psihologii, care cred ca actul sexual este o foarte buna metoda de descarcare a tensiunilor si a energiei pe care acestia o acumuleaza. Acest lucru se intampla desi un studiu efectuat in Marea Britanie a relevat faptul ca studentii virgini au rezultate mai bune la examene. „Mie mi se pare ca acest studiu nu are corespondent in realitate. Nu sunt de acord cu acest lucru, ba dimpotriva, facand sex mai des poti sa te apuci de invatat mai usor pentru examene, este mult mai motivant”, a spus Iolanda M., studenta in anul III la Facultatea de drept. Sexul este vazut ca o metoda de relaxare si de detensionare si este preferat altor activitati. Doze de lecitina sau tocitul pana la orele diminetii cu picioarele in ligheanul cu apa rece sunt tehnici depasite de invatat pentru studentii ieseni. „De multe ori te scapa de stres, te descarca, este o metoda de relaxare. Altii prefera sa faca yoga, eu prefer sa fac sex. Eu cunosc si alte persoane care invata foarte bune si nu sunt virgine”, a precizat Ionut T., student in anul IV la Facultatea de educatie fizica si sport. „Nu cred ca tine de virginitate, ci de concentrarea la examene. Nu sunt de acord cu acest studiu, nu mi se potriveste deloc. Sexul este un fel de a scapa de stresul de dinainte de sesiune. Este o metoda foarte buna de relaxare si totodata eu chiar invat mai bine in aceste conditii”, a relatat Andreea Turcanu, studenta in anul intai la Facultatea de fizica.

Tensiunea sexuala

Aceasta teorie nu poate fi confirmata pentru ca este vorba de activitatea hormonilor sexuali din organism care creeaza stari foarte mari de nervozitate, de neliniste, tensiuni care trebuie eliminate intr-un fel sau altul. „Daca descarcarea tensiunilor sexuale nu poate fi facuta in mod normal, atunci descarcarea poate avea loc in alte forme, cum ar fi ejacularea in timpul somnului sau masturbarea. Se acumuleaza o energie foarte mare care trebuie eliminata intr-un fel, deoarece organismul, daca functioneaza in mod normal, acumularea de energie trebuie descarcata. Daca nu se efectueaza actul sexual se recurge de foarte multe ori la masturbare, care apare de cele mai multe ori in adolescenta. Actul sexual inseamna o eliberare puternica de energie si este ceva foarte normal”, a declarat Cornel Havarneanu, profesor la Facultatea de psihologie si stiinte ale educatiei din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza. Psihologii sunt de parere ca foarte putine persoane pot sa-si canalizeze energia sexuala care se acumuleaza catre alte activitati, cum ar fi invatatul. De aceea, tinerilor li se recomanda sa se indrepte in acest sens catre activitati sportive sau catre alte activitati care consuma multa energie. „Poate exista un numar foarte limitat de oameni care pot sa reechilibreze aceasta energie catre alt gen de activitati. Aceasta opinie poate sa provina de la un grup nereprezentativ de persoane, dar practica sexuala tine de foarte multe aspecte, de etnie, de rasa, de cultura. Sunt triburi unde barbatii sunt antrenati de mici in practicile sexuale de catre femei experimentate, pentru ca mai tarziu este considerata o mare rusine daca un barbat nu reuseste sa satisfaca o femeie”, a adaugat Cornel Havarneanu.

Sexul, semn de sanatate

Interactionarea tinerilor prin intermediul actului sexual este un semn de sanatate si este vazuta ca un fel de relationare mult mai potrivita decat chat-ul sau discutiile prin intermediul telefonului mobil. „Din moment ce tinerii sunt activi din punct de vedere sexual, acesta este un motiv de sanatate si este un mod mult mai bun de relationare decat Internetul, chat-ul sau telefonul. In acest fel, lucrurile isi urmeaza cursul lor normal. Este absurd sa pui o limita de varsta la inceperea vietii sexuale. Fiecare individ este liber sa raspunda nevoilor sale asa cum crede de cuviinta. Daca este pregatit pentru asa ceva nu este nici un motiv pentru care sa nu faca sex. Nu cred ca virginitatea are vreo legatura cu invatatura, pentru ca si inainte de anii `90, studentii care erau casatoriti aveau rezultate mult mai bune decat ceilalti. Aveau o stabilitate mai mare, incepandu-si viata sexuala mai devreme”, a punctat psihologul Florentina Cauia. Tinerii se simt mai relaxati intrucat pulsiunile interioare se rezolva in acest fel, iar abstinenta needucata poate duce chiar la dezechilibrarea organismului.

Adauga un comentariu