News Flash:

Comuna Ciurea incepe asfaltarea drumurilor

3 Iulie 2010
4151 Vizualizari | 7 Comentarii
Catalin Lupu
• Comuna Ciurea va asfalta anul acesta 13 kilometri de drumuri comunale din fonduri europene prin Programul National de Dezvoltare Rurala-Masura 3.22

Cele mai importante drumuri comunale si satesti din Ciurea vor fi asfaltatea anul acesta cu ajutorul unor fonduri alocate de Uniunea Europeana prin Programul National de Dezvoltare Rurala-Masura 3.22. Astfel prin intermediul acestui proiect in valoare de 2,5 milioane euro se vor asfalta drumuri in satele Ciurea, Piciorul Lupului, Lunca Cetatuii, Dumbrava, Slobozia si Curaturi. "Asfaltam drumul Ciurea -Piciorul Lupului - Slobozia, care are o lungime de circa 5,5 kilometri, si drumurile din satele Lunca Cetatuii pe o lungime de circa 3,5 kilometri, drumul din satul Curaturi pe 2,2 kilometri si drumul din satul Dumbrava", a declarat Catalin Lupu, primarul comunei Ciurea. Tot in cadrul aceluiasi proiect, Primaria comunei Ciurea va realiza o unitate de invatamant de tip after-school si va dota Centrul de conservare a traditiei locale de la Caminul Cultural. De asemenea, recent, Primaria Ciurea a organizat o licitatie pentru a selecta banca care sa imprumute Consiliul Local cu suma de 250.000 euro pentru a finaliza noul sediu al administratiei comunale. Noua unitate de invatamant de tip after-school va costa 200.000 euro, iar dotarea Centrului de conservare a traditiei locale va ajunge circa 60.000 euro.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (7)

marius  | #113423
e primul primar de dupa revolutie CARE FACE CEVA pt comuna asta. FELICITARI si succes in continuare
andrei  | #113433
da drumul de la Capat CUG pana la Ciurea de cine apartine , nu cumva de primaria Ciurea?, L-au "asfaltat" cu prundis - a sarit , au pus asfalt - a sarit la priama ploaie - deci cand au de gand sa faca ceva cu drumul asta ca ne distrugem masinile si autobuzele
un sofer  | #113444
pentru andrei : drumul de la CUG la CIUREA se numeste DJ 248 si este in administrarea CJ. si eu imi rup masina pe acolo da' macar stiu pe cine sa injur
laurentiu  | #113483
nu face nimik fura si el ca toti care au fost pana acuma numai ca el ii un pic mai destept si fura cu cap nu se da de gol cum a intrat primar si a si cumparat pamant si isi face casa la curaturi pana atunci cum de nu si a luat
andrei  | #147115
mai lasati comentariile de prost gust cand era grigoras ce a facut .na facut nimic da actualu primar face si o sa mai faca .am tot respectul pentru el.felicitari domnule primar sunteti cel ma bun.cu respect.
anonim  | #150711
sunteti cel mai tare primar care la avut ciurea pina acum,dar ocupativa si de sat dumbrava>>>>>>
radu  | #202493
drumul asfaltat CIUREA-SLOBOZIA va fi cumva sosea de centura sau nu ??
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1788 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021631 (s)

loading...