News Flash:

Comuna Popricani a ajuns jungla maidanezilor

11 Ianuarie 2001
721 Vizualizari | 0 Comentarii
•Invazie de caini vagabonzi •Patrupedele ataca gospodariile satenilor si vanatul din paduri •Primarul comunei sustine ca nu stie nimic •Oamenii spun ca animalele au fost descarcate din doua remorci ale Primariei Iasi •Angajatii de la Tomesti recunosc ca astfel de metode "se mai practica"

Recent, oamenii din comuna Popricani, mai precis din satul Vulturi, au avut neplacuta surpriza sa se trezeasca, peste noapte, cu cateva haite de caini vagabonzi in curtile lor. Pana la urma, cainii au fugit in salbaticie, acolo unde, acum, ataca vanatul. Satenii nu au spus nimanui problema pe care o au, dar au acuzat ieri, direct, Primaria Iasi de aceasta situatie.

"Au venit si i-au descarcat din doua remorci"

Cainii vagabonzi au fost stransi din Iasi, de catre angajati ai Primariei. Multi locuitori ai orasului s-au plans ca patrupedele au devenit foarte violente si, astfel, s-a impus aceasta masura. Animalele nu au fost ucise, ci s-a optat pentru o masura de starpire a lor care va avea efect intr-un timp mai indelungat, dar va fi sigura: castrarea. In acest scop, maidanezii care erau adunati de pe strada de hingheri erau transportati la Clinica Chirurgicala Canina Tomesti, unde trei medici angajati de Primarie ii "executau". Dupa aceea, cainii erau lasati din nou pe strada, oamenii fiind siguri ca aceste animale nu vor mai avea urmasi. Nu se stie deocamdata cine a dat ordinul, dar exact inainte de Revelion, cel putin o suta de caini stransi de pe strazile Iasului au ajuns pe un camp din comuna Popricani. La marginea satului Vulturi, patrupedele s-au impartit in mai multe haite care au pornit sa atace gospodariile oamenilor. Acestia au descoperit dupa aceea resturi ale pasarilor din curte si, cateva zile mai tarziu, au observat cainii. "Au venit intr-o seara, inainte de Anul Nou, doua tractoare cu remorca aici, la marginea satului. Nu stiam exact ce fac acolo, dar dupa cateva minute au dat drumul la zeci de caini pe camp. Erau caini cu un fel de cercel in ureche. Au atacat gospodariile, pentru ca erau amortiti de foame, dupa care s-au dus prin paduri, unde au ucis vanat. Am vazut ca acum umbla in haite de 10-20 de caini si rup tot ce le sta in cale. I-am vazut, erau de tot felul si de toate rasele, dar de acum nu se mai apropie nimeni de ei. Au trait in salbaticie si asa vor ramane. Apar la marginea satului, langa padure, dar intra imediat acolo. Oricum, de cateva zile nu mai lasam pasarile in afara curtii, nici macar ziua", ne-a declarat Vasile Cazacu, un locuitor al satului Vulturi. Acesta ne-a mai spus ca au fost eliberati caini si in satul Carlig, dar locuitorii de acolo nu au putut confirma aceasta ipoteza. Un alt satean din Vulturi, Petru Costea, ne-a povestit ca a vazut cu ochii lui cateva haite de caini vagabonzi lasati din remorci la Vulturi cum atacau oile din satul Moimesti (comuna Popricani). "Pe la Moimesti umbla dupa oi. Am gasit resturi de la iepuri si caprioare mancate de caini. Nici macar nu avem curaj sa mergem dupa ei, pentru ca s-au salbaticit si ataca tot. Bine ca-i mai impusca padurarul cand ii vede prin padure", ne-a spus Petru Costea, un batran care tocmai fusese in padure. Nu toti locuitorii satului Vulturi sau din Moimesti au avut de-a face cu haitele de caini, dar cei care i-au intalnit nu au uitat experienta. Toti cei care i-au vazut i-au comparat cu lupii si au spus ca sunt poate chiar mai periculosi decat acestia.

Primarul de la Popricani nu stie ce se intampla

Am incercat ieri sa discutam despre problema haitelor de caini cu primarul comunei Popricani, Eugen Vornicu. Acesta conduce institutia de 27 de ani si este de presupus ca se cunoaste cu toti locuitorii si trebuie sa fie informat. Totusi, nu a fost chiar asa, pentru ca primarul Vornicu a sustinut ca nu a auzit pana acum de haitele de caini. "Nu am informatii despre asa ceva. Secretara Primariei este din satul Carlig, dar nu mi-a spus ca ar fi ceva probleme. Daca este asa, situatia mi se pare grava. Nu suntem, totusi, lada de gunoi a municipiului", ne-a declarat Eugen Vornicu. Ramane ca, dupa ce va dovedi ca patrupedele din Iasi au fost lasate pe camp la Vulturi, primarul comunei Popricani sa se adreseze forurilor superioare pentru clarificarea situatiei. In acest timp, lucratorii de la Varsatoarea Tomesti, acolo unde functioneaza si spitalul veterinar unde sunt castrati cainii, sustin ca se mai intampla, cand si cand, sa dea drumul vagabonzilor in afara orasului, pe camp. Lucratorii care au facut aceasta declaratie au refuzat insa sa ofere mai multe date si au cerut sa le fie tinuta in secret identitatea. Un alt angajat al Primariei de la Tomesti, asistenta Spitalului pentru caini, a spus ca nu crede o asemenea poveste. "Daca aveau cercel in ureche, erau de la noi, dar daca nu aveau, sigur nu erau de aici", a spus Beatrice Enuta. Cand a auzit ca satenii din Vulturi au vazut cerceii din urechile cainilor, asistenta veterinara a declarat: "Depinde de care cercei au, pentru ca mai sunt si particulari care-i strang de pe strada si ii opereaza. Exista mai multe tipuri de cercei in urechile cainilor sterilizati". Oare asa este sau se incearca acoperirea in acest fel a invadarii, voite sau nu, a unor comune din imprejurimile municipiului resedinta de judet cu cainii stransi de pe strazile acestuia? Deocamdata, nimeni nu vrea sa spuna ceva concret, in afara de cei care au avut de suferit direct: locuitorii comunei Popricani. Astfel de situatii s-au mai inregistrat in Romania si, poate, angajatii Consiliului Local Iasi au copiat modelul. Sau poate ca este inventia lor (depinde de cand se procedeaza asa pentru a scapa de o cheltuiala in plus cu mancarea cainilor stransi de pe strazi). Oricum, este neplacut pentru satenii comunelor invecinate care-si vad gospodariile atacate de patrupezii ce-i deranjau pe ieseni. Pana cand se va constata (daca se va vrea) cine a dat ordin ca patrupezii maidanezi sa fie "depozitati" in jurul Iasului, animalele de curte ale oamenilor de acolo vor fi doar o amintire. Si, in acest mod, ei vor avea toate motivele sa acuze Primaria Iasi de aceasta situatie.

comuna popricani satul vulturi primaria iasi vasile cazacu carlig
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1980 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018961 (s)

loading...