News Flash:

Comunele judetului sunt inundate de mizerie

18 Martie 2004
1214 Vizualizari | 0 Comentarii
•Prin intermediul programului "Romania Curata", primarii pot imbunatati imaginea comunelor pe care le conduc •In comuna Tomesti se fura capacele de canal, iar un miros deranjant persista peste tot

Comunele judetului Iasi inca se confrunta cu lipsa civilizatiei, datorata mentalitatii populatiei si a saraciei. Acest lucru a fost constatat de sefii judetului cu ocazia unei vizite prilejuite de aplicarea programului "Romania Curata". Astfel, inca de la intrarea in comuna limitrofa Tomesti, pot fi observate de o parte si alta a soselei mormane de pamant de dimensiuni considerabile, iar un miros extrem de neplacut se simte pe aproape toata raza localitatii. Pe strazile din Tomesti nici un canal nu are capac. "Le-am schimbat de doua sau trei ori, dar tot le fura lumea. Vom incerca sa montam capace de beton. Mormanele de pamant de pe marginea drumurilor vor fi folosite pentru lucrari de nivelare a terenurilor", a declarat Constantin Arustei, primarul comunei Tomesti. Populatia din aceasta localitate trebuie sa suporte in fiecare zi mirosul de la groapa de deversare a deseurilor a municipiului Iasi, care se afla la o foarte mica distanta de limitele comunei. Eforturile primarului Arustei sunt doar intentii firave de a salva imaginea comunei pe care o conduce. Circa 250 de oameni care beneficiaza de legea venitului minim garantat lucreaza pentru activitatile de curatenie a comunei. Astfel, vor fi plantati circa 15 mii de puieti de salcam pentru consolidarea unor terenuri expuse alunecarii. "Trei ani la rand au fost plantati cate cinci sute de arbori, dar n-a supravietuit nici unul", a mai precizat Constantin Arustei. Conducerea Consiliului Local Tomesti si-a propus ca, incepand de saptamana viitoare, sa dispuna asociatiilor de proprietari sa demareze actiuni de curatenie. O alta masura pe care o are in vedere primarul Arustei este sa planteze alte 7 mii de puieti de tei, pentru ornament. Comuna Tomesti va face parte din zona metropolitana, zona care va concentra intreaga activitate economica, industriala si sociala a judetului Iasi.

Comuna Osoi se lupta cu morile de vant

Comuna Osoi dispune de fonduri foarte mici si de aceea proiectele realizate aici se desfasoara intr-o sfera restransa. Pentru programul "Romania Curata", primarul Vlad Melinte a dispus impartirea de fluturasi catre toate familiile din comuna, prin care se solicita acestora sa participe la actiunile de curatenie. Locuitorii comunei au inceput sa curete santurile de scurgere a apei de pe marginile drumurilor. Primarul Melinte a sesizat faptul ca este nevoie de fonduri substantiale pentru a schimba imaginea comunei. "In Osoi este nevoie de doua cladiri pentru dispensarele comunei. Actualul amplasament se afla intr-o stare deplorabila", a declarat Vlad Melinte. In prezent, Consiliul Local Osoi a organizat o licitatie pentru realizarea unui drum prin programul de finantare externa a Uniunii Europene SAPARD. Valoarea lucrarii este de aproximativ 32 miliarde lei, dar Agentia Nationala SAPARD nu si-a dat inca avizul pentru demararea acestei lucrari.

Un comunist face treaba la Costuleni

Primarul comunei Costuleni, Nichita Dimitrie, ocupa aceasta functie de 29 de ani si este apreciat de subprefectul judetului Iasi, Corneliu Rusu Banu, drept un comunist care inca face treaba. "Peste 15 ani tot el va fi primar. E un fost comunist", a precizat Rusu Banu.
Printr-un program cu finantare externa in valoare de 39 miliarde lei, vechea alba a raului Jijia va fi curatata pe o lungime de 12 kilometri. Un alt proiect demarat in anul 1997, a carui valoare se ridica la 72 miliarde lei, se refera la vechile bazine de acumulare din localitate, care vor fi supuse unor lucrari de reabilitare.

Noul oras Raducaneni

Un martor al infaptuirii comunismului si al declinului acestuia, acelasi subprefect Rusu Banu a declarat ca, in urma cu 40 de ani, in cadrul unei sedinte a Partidului Comunist Roman, s-a propus ca Raducaneni sa devina oras. "Am imbatranit si am trait-o si pe asta", a afirmat Rusu Banu. In urma cu cateva zile, populatia comunei Raducaneni a votat sa traiasca intr-un oras. Parlamentul va emite o lege prin care comuna Raducaneni va deveni oras. "Mai trebuie extinsa reteaua de alimentare cu apa si cea de canalizare. Pana in prezent, doar 20 la suta din populatia comunei Raducaneni este racordata la reteaua de canalizare", a declarat primarul Neculai Botezatu. Pana la finele acestui an, va fi inaugurat un drum pietruit de 11 kilometri, care va lega Raducaneni de localitatea Ciortesti.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1406 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020251 (s)

loading...