News Flash:

Concedieri ilegale la Tepro SA?

12 Ianuarie 2005
1491 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conducerea indiana a fostei Uzine Metalurgica va disponibiliza peste 400 de muncitori •Acest lucru vine dupa ce, perioada in care acestia nu aveau voie sa faca disponibilizari colective de munca ar trebui sa expire in luna octombrie •Liderul de sindicat de la Tepro SA a evitat sa se pronunte referitor la aceasta situatie, dand de inteles ca actiunea are acordul tacit al sindicatului "Virgil Sahleanu"

Virgil Sahleanu a murit degeaba daca in scurt timp vor fi concendiate cateva sute de muncitori de la Tepro SA, firma care a ajuns intr-o situatie disperata din punct de vedere economic. Cum trebuie tratati indienii, actionarii majoritari de la fosta Metalurgica din Iasi, daca vor reduce la minimum activitatea producatorului iesean de tevi. ZIUA de Iasi a atras atentia in numeroase randuri ca falimentarea Tepro SA a fost o actiune voita, cel putin de la moartea liderului Sahleanu. Institutiile de control ale statului trebuie sa se implice decisiv in anchetarea actualei situatii de la Tepro SA, inclusiv in ceea ce priveste acivitatea liderilor de sindicat care au cu siguranta anumite intelegeri cu administratia indiana. Altfel, nu poate fi explicata tacerea sindicalistilor cand numarul acestora scade dramatic. Doar daca, nu cumva, si situatiile din vremea primei privatizari nu erau la fel de normale ca cele de acum!

Din informatiile detinute in prezent, peste 400 de muncitori ai SC Ispat Tepro SA, din totalul de 1.400 existenti in acest moment, urmeaza sa fie disponibilizati. Liderul de sindicat Constantin Rotaru, contactat telefonic ieri, a evitat acordarea unui raspuns, lasand a se intelege ca jocurile sunt deja facute. "Nu pot sa va spun acum asta. Veniti maine (astazi - n.r.) sa discutam situatia", a declarat Rotaru. In aceste conditii existand certitudinea ca de la Tepro SA vor pleca peste 400 de angajati, fosta Uzina Metalurgica va ramane cu doar o mie de salariati. Exista indicii in acelasi timp, conform carora membri din conducerea indiana au propus muncitorilor sa accepte disponibilizarea, caz in care vor primi salarii compensatorii. Atitudinea sindicatului, care in mod normal ar trebui sa fie cel care apara interesele societatii comerciale si al oamenilor in primul rand, a dovedit ca sta degeaba la conducerea unui organism care poarta numele regretatului lider de sindicat "Virgil Sahleanu", care si-a dat viata in incercarea de a mentine locurile de munca ale salariatilor de la Tepro SA. In acelasi timp, din informatiile detinute, la sediul fostei Metalurgica a avut loc o sedinta de sindicat in care s-a discutat contractul colectiv de munca negociat cu cateva zile in urma la Galati, unul dintre aspectele luate in discutie fiind si disponibilizarea numarului de 400 angajati.

Acordul sindicatului

Conform angajamentelor asumate de cumparator la data achizitionarii fostei Uzine Metalurgica, acesta se obliga sa mentina, pe o perioada de 2 ani si jumatate de la data transferului dreptului de proprietate, numarul de 1.400 salariati conform protocolului оncheiat cu Sindicatul "Virgil Sahleanu" de la Tepro SA. Asadar, disponibilizarile colective nu au un temei legal fara acordul sindicatului, care dovedeste o data in plus ca interesele personale sunt mai presus de situatia muncitorilor pe care ii reprezinta si care i-au ales. Astfel, la data preluarii pachetului majoritar de actiuni, оn calitate de actionar majoritar al unitatii, s-a obligat ca, pentru o perioada de 5 ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra actiunilor, sa nu decida si/sau sa faca demersuri pentru dizolvarea sau lichidarea voluntara a societatii sau declansarea procedurii reorganizarii judiciare si falimentului. Ori, acest lucru a fost incalcat in nenumarate randuri de catre conducerea indiana prin faptul ca a cerut de la Banca Comerciala Romana deschiderea unei linii de creditare in suma de 7,5 milioane dolari care urmeaza sa fie folosita de catre indieni fie ca polita de asigurare in urma pierderii structurii majoritare a actionariatului si implicit a administrarii unitatii, continuand insa manipularea celorlalti actionari, fie ca suport financiar pentru SC Ispat Sidex SA Galati, aflata intr-o situatie extrem de dificila.

Nemultumiri

Mai multe organisme de control s-au declarat nemultumite de modul in care a fost urmarit procesul de privatizare a SC Tepro SA, precum si modul in care au fost acordate esalonarile si scutirile de datorii din ultimul an de zile. Totodata, expertii contabili sunt de parere ca actualul profit este doar o urmare a reesalonarii datoriilor, calculate la ordinul sutelor de miliarde lei, catre bugetul de stat si catre bugetul fondurilor asigurarilor sociale. Faptul ca, in primele sase luni de zile ale anului trecut, conducerea Tepro SA a raportat un profit de 42 de miliarde lei, ca mai apoi sa declare catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) un profit de doar 7,2 miliarde lei, pentru primele opt luni de zile, de aceasta data, intrebarea care poate fi pusa in mod firesc este ce anume a facut conducerea Tepro SA timp de doua luni de zile, de profitul a scazut cu 35 de miliarde lei? In acelasi mod, situatia fimei iesene este frumos conturata de noul nume pe care conducerea indiana l-a adoptat in urma cu doua zile, urmand ca acesta sa se numeasca SC Mittal Steel SA Iasi.

Ultimele disponibilizari

SC Tepro SA a facut parte din societatile comerciale cuprinse оn Ordonanta de Urgenta a Guvernului 8/2003, fiind scoasa la privatizare la inceputul anului 2004. Оnainte de data preluarii pachetului majoritar de actiuni de catre LNM Holdings NV, la data de 14 martie 2003, Consiliul de Administratie al SC Tepro SA Iasi a aprobat disponibilizarea a 300 de persoane, aceasta fiind practic ultima disponibilizarea din cadrul societatii comerciale din Iasi, in ultimii doi ani de zile. Acesta situatie a avut loc inainte de privatizare cand, la trei sectii ale Tepro SA, activitatea a fost intrerupta din cauza lipsei materiei prime iar in fabrica s-a lucrat la sectia trei si, partial, la cea de zincare, singurele sectii in care a existat suficienta materie prima.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1763 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019142 (s)

loading...