News Flash:

Concedieri platite cu minimum 4000 Euro

5 Decembrie 2007
1052 Vizualizari | 1 Comentarii
Concedieri platite cu minimum 4000 Euro
• Pana pe 12 decembrie, angajatii care doresc sa nu mai lucreze in cadrul companiei Arcelor Mittal Tubular Products Iasi se pot inscrie pe o lista pentru a li se desface contractul de munca • In prima jumatate a acestui an au fost inregistrate pierderi de 25,8 miliarde lei (2,58 milioane RON), cu 7,3 la suta mai mari decat cele inregistrate in perioada similara a anului trecut, pe fondul scaderii productiei


Conducerea Arcelor Mittal Tubular Products Iasi (fosta Tepro SA) a inceput o campanie de disponibilizari de personal mascate. Astfel, pana pe 12 decembrie, angajatii care doresc sa nu mai lucreze in cadrul companiei se pot inscrie pe o lista pentru a li se desface contractul de munca. Pe 17 decembrie va fi anuntata lista celor carora le-a fost acceptata cererea, iar de pe 19 incep sa fie facute lichidarile salariale, urmand ca relatiile de munca sa inceteze de la 1 ianuarie 2008. Fiecare angajat va pleca cu despagubiri financiare ce variaza intre 140-200 milioane lei (14-20 mii RON, echivalentul a minimum 4000 Euro) in functie de vechimea in munca si valoarea cheltuielilor pe care firma a alocat-o fiecarui angajat. "Cine doreste se poate inscrie in cadrul schemei de plecari voluntare.

Despagubirile financiare variaza intre 140 si 200 milioane lei vechi. Mai intai se va tine cont de cheltuielile firmei pentru fiecare angajat in functie de raportarile din luna noiembrie. Apoi, pe langa acesti bani, fiecare va mai primi bani in functie de vechimea pe care o are in intreprindere. Daca are sub 5 ani de zile nu va mai primi nimic in plus, iar daca are intre 5 si 10 ani de zile de cand lucreaza aici va primi contravaloarea salariilor pe 6 luni de zile. Daca are intre 10 si 15 ani va primi echivalentul a 9 luni si cine trece peste 15 ani de munca va primi salariul pe un an de zile. Acum mai sunt circa 850 de angajati care se pot inscrie in aceasta schema", a declarat Constantin Rotaru, liderul Sindicatului Virgil Sahleanu, cel asasinat in urma cu cativa ani pentru ca devenise incomod pentru anumite cercuri de interese. Angajatii care vor opta pentru aceasta varianta nu vor putea fi considerati someri, avand in vedere ca li se va desface contractul de munca cu acordul partilor. Compania Arcelor Mittal Steel SA Iasi a afisat in ultima perioda de timp pierderi insemnate. Astfel, in prima jumatate a acestui an au fost inregistrate pierderi de 25,8 miliarde lei (2,58 milioane RON), cu 7,3 la suta mai mari decat cele inregistrate in perioada similara a anului trecut, pe fondul scaderii productiei. Actionarii principali ai companiei sunt Mittal Steel Holding, cu o participare de 63,98 la suta, SIF Moldova (SIF2), cu 15,31 la suta si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), cu 17,49 la suta.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Anonim  | #24868
Bataie de joc
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1766 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016216 (s)

loading...