News Flash:

Concedii fara sfarsit

24 Iulie 2000
1177 Vizualizari | 0 Comentarii
Putine fapte eroice de cultura, peste vara, la Iasi. Si acest important sector al urbei a plecat in concediu. Mai bine spus, dar din pacate, cultura ieseana isi prelungeste concediul inceput cu multi ani in urma. Cine stie, o fi din cauza unei cariere incepute cu multe secole in urma, si oboseala acumulata nu se inlatura atat de usor, o fi din cauza incompatibilitatii cu noile vremi, sau este, pur si simplu, lipsa totala de implicare a oamenilor care carmuiesc. O fi...
Ca sa o luam de la capat cu ce n-au facut unii si altii, ar trebui sa tot repetam aceeasi placa zgariata, care nici macar nu suna in urechile cui trebuie sau suna degeaba. Ma tot gandesc, ce dracu' au facut oamenii nostri politici in zece ani, ma gandesc la cei de-ai locului, pentru ca altii au facut pe acasa pe la ei mult mai mult. Conducatorii Iasului au ratat cam tot ce se putea rata pana acum. Au pierdut toate proiectele economice regionale si locale, in favoarea celor din Bacau, Piatra Neamt ori Suceava. N-au facut un aeroport, n-au modernizat un cartier, n-au asigurat utilitatile publice la un nivel decent. Nimic...
Cat priveste Iasul cultural, despre care le place cum suna, dezastrul este si mai mare. Nu tu o institutie renovata si modernizata. Nu salarii, nu vreun festival de importanta nationala, ci doar internationala, pentru ca mai aduna cate un grup de suflatori de la Zece Prajini si unul de dansatori de la Balti. Iar nimic...
Si peste toate a mai venit si o vara, cand, ori sufla vantul, ori zace praful peste tot. Ieseanul nu conteaza. Cine are bani, se mai distreaza prin alta parte, mai merge la un concert, la un festival. Dar cei mai multi nu au bani, tineretul bate bulevardul si nici Primaria, nici CJ-ul, nu s-a gandit sa le ofere ceva care sa le mai schimbe monotonia. Prea lung e concediul culturii iesene, care este sacrificata, zice-se, pentru aspectele economice si sociale. Pentru care t'oarsi sefi: cele de la Bacau sau de la Bucuresti?...
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1687 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019669 (s)

loading...