News Flash:

Conflictul judecatorilor nelegali de la Tribunal a fost dezamorsat

8 Noiembrie 2007
770 Vizualizari | 0 Comentarii
• Magistratii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au luat o decizie definitiva si irevocabila in cazul celor doi judecatori de la Tribunalul Iasi care se aflau intr-o situatie de nelegalitate • Magistratii bucuresteni au impacat si capra si varza si au aprobat transferul judecatorului Florin Andrei la Tribunalul Iasi, dar si-au si mentinut in functie pe judecatorii transferati nelegal


Magistratii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au luat o decizie definitiva si irevocabila in cazul celor doi judecatori de la Tribunalul Iasi care se aflau intr-o situatie de nelegalitate. In urma cu cateva saptamani, magistratii bucuresteni au luat decizia de a suspenda transferul judecatorilor Dragos Serbanescu si Monica Cocor de la Judecatoria Iasi la Tribunalul Iasi, insa in urma cu doua zile aceasta situatie a fost clarificata. La vremea respectiva, a existat riscul ca orice sentinta data de cei doi magistrati sa fie lovita de nulitate absoluta. Acum, judecatorii de la instanta suprema i-au dat dreptate judecatorului Florin Andrei, cel care trebuia sa fie transferat de la Judecatorie la Tribunal.

Pentru ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au refuzat sa-i valorifice examenul de promovare la Tribunalul Iasi, acesta a deschis un proces pe care l-a castigat in urma cu doua zile. Pe de alta parte, acesta a cerut si anularea transferului celor doi judecatori care au ajuns la Tribunal tocmai pe locul pe care trebuia sa-l ocupe acesta. In acest context, pentru ca situatia parea fara iesire, Inalta Curte de Casatie si Justitie le-a permis si celor doi judecatori, Serbanescu si Cocor, sa ramana in continuare la Tribunal. "Aceasta decizie impaca toata partile: judecatorul Florin Andrei va fi promovat la Tribunalul Iasi, iar judecatorii Monica Cocor si Dragos Serbanescu vor ramane in continuare pe posturile de la Tribunal. Singura problema este aceea ca organigrama nu mai contine cel de-al treilea post, insa aceasta problema ar trebui sa o rezolve CSM", a declarat ieri judecator Daniela Amancei, purtatorul de cuvant al instantei de judecata. Astfel, prin aceasta decizie, CSM va fi obligat sa creeze un nou post la Tribunalul Iasi, lucru foarte bun pentru instanta ieseana. Examenul de promovare de la Judecatorie la Tribunal a avut loc pe data de 12 februarie 2007. Potrivit judecatorilor bucuresteni, pe data de 13 februarie, judecatorul Alexandru Florin Andrei, unul dintre cei care au participat la examen, a depus o cerere de valorificare a rezultatului obtinut, pentru a fi trecut de la Judecatorie la instanta superioara. Numai ca au avut prioritate alti judecatori care au depus cererea ulterior.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1580 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020871 (s)

loading...