News Flash:

Confruntare intre Romania si Italia

26 Martie 2009
678 Vizualizari | 0 Comentarii
Andrea Ronchi si Vasile Puscas
• Ministrul italian pentru Politici Europene asteapta o cooperare practica din partea Romaniei • Oficialul italian se considera ofensat de lipsa unui mesaj de solidaritate al Romaniei cu victima unui viol • Seful Departamentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puscas, a declarat ca nu este responsabilitatea Guvernului roman sa prezinte scuze pentru infractiunile comise de romani in Italia

Italia asteapta o cooperare practica din partea Romaniei privind combaterea infractiunilor comise de romani, a afirmat, in contextul vizitei efectuate la Bucuresti, ministrul italian pentru Politici Europene, Andrea Ronchi, cerand inchisoare pe viata pentru violuri si ispasirea pedepselor in Romania. Ronchi a facut aceste declaratii in avionul care il ducea la Bucuresti, unde urmeaza sa aiba intalniri cu mai multi oficiali romani, intre care ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, si presedintele Senatului, Mircea Geoana. "Vreau un angajament precis. Cooperarea cu Romania trebuie sa treaca de la teorie la practica, pentru ca a venit momentul sa demonstram ca se lucreaza pentru siguranta cetatenilor italieni", declara ministrul italian, citat de editia online a ziarului Il Tempo. Referitor la posibilitatea ispasirii in Romania a pedepselor privative de libertate pronuntate in Italia in cazul unor romani, Ronchi a sustinut adoptarea unui amendament care confirma conceptul respectiv. "Am contribuit la adoptarea unui amendament care confirma in mod clar acest concept. Si astept termene clare, raspunsuri. Vreau ca autorii violurilor sa primeasca pedeapsa maxima. Inchisoare pe viata, care trebuie ispasita in Romania. Trebuie sa garantam respectarea legilor. Iar in acest sens trebuie sa intensificam cooperarea intre Italia si Romania. In scurt timp va veni in Romania si ministrul de Interne Roberto Maroni. Inainte sa se intample ceva grav trebuie sa actionam pe doua fronturi - combaterea infractiunilor si colaborarea", a incheiat ministrul italian al Politicilor Europene.

Executivul italian, ofensat de lipsa unui mesaj de solidaritate

Ministrul italian s-a declarat ofensat ca Guvernul roman nu a transmis un mesaj de solidaritate cu victima violului comis la Roma in februarie, incident atribuit unor imigranti romani, relateaza pagina online a agentiei italiene AMI. "Ma asteptam ca Guvernul roman sa transmita un mesaj de solidaritate victimei", a declarat Andrea Ronchi dupa intalnirea pe care a avut-o ieri, la Bucuresti, cu seful Departamentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puscas. "I-am spus ministrului roman ca, in calitatea de tata, ma asteptam la cateva cuvinte, mai ales ca daca un italian ar fi comis o infractiune atat de grava, Guvernul ar fi prezentat scuze, nu pentru o situatie politica, ci pentru una morala, din compasiune", a afirmat Ronchi. Marti seara, in cursul intalnirii cu jurnalistii la resedinta ambasadorului Italiei la Bucuresti, Ronchi s-a declarat ofensat de lipsa unui gest de solidaritate fata de victima violului si familia acesteia, gest care, in opinia ministrului italian, daca ar fi existat, ar fi contribuit la evitarea unor acte xenofobe fata de comunitatea romanilor din Italia. "Un mesaj de solidaritate putea misca lumea", a spus Ronchi. La randul sau, Vasile Puscas a declarat ca nu este responsabilitatea Guvernului roman sa prezinte scuze pentru infractiunile comise de romani in Italia, subliniind ca autoritatile trebuie sa isi faca datoria, respectand principiile statului de drept. Vasile Puscas a fost intrebat de jurnalistii italieni daca nu ar fi oportun ca Guvernul roman sa prezinte scuze adolescentei italience violate in februarie in Parcul Caffarella din Roma. "Nu este o problema politica, ci judiciara", a raspuns Puscas, citat de site-ul Unione.sarda.it. "Cetatenii italieni si autoritatile italiene trebuie sa faca distinctie intre prezumtia de nevinovatie si dimensiunea morala si trebuie sa le demonstreze celorlalti cetateni europeni ca este vorba de aplicarea principiilor si regulilor care stau la baza statului de drept", a adaugat Vasile Puscas.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1347 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018121 (s)

loading...