News Flash:

Confuzie la Casa de Asigurari

18 Decembrie 2000
1053 Vizualizari | 0 Comentarii
•O ordonanta de urgenta si un ordin al presedintelui CNASS genereaza incertitudine in randul angajatilor •Se intentioneaza centralizarea puterii de decizie •Sindicatele nu agreaza aceasta ordonanta •In acest timp, banii pentru a treia rectificare nu au venit, iar datoriile spitalelor iesene depasesc 100 de miliarde lei

Incepand din octombrie, in sistemul asigurarilor sociale de sanatate domneste incertitudinea, datorita unei ordonante de urgenta privind modificarea Legii asigurarilor de sanatate. Ordonanta 180/2000, printre alte completari ale legii, prevede si transferul puterii de decizie de la nivelul Consiliului de Administratie a Caselor de Asigurari de Sanatate la directorul executiv al aceleiasi institutii, ceea ce inseamna de fapt o centralizare a deciziei. De asemenea, conform aceleiasi ordonante, primul-ministru numeste presedintele Casei Nationale a Asigurarilor Sociale de Sanatate, care la randul sau decide prin concurs directorii caselor judetene. La cateva zile de la aparitia acestei ordonante, presedintele CNASS a emis Ordinul 175/2000 prin care s-a dispus desfacerea contractelor de munca ale presedintilor si vicepresedintilor caselor judetene. "Ordinul 175, emis de presedintele CNASS, incalca prevederile art. 20 din Statutul in vigoare al CNASS care nu permite acestuia sa emita ordine decat in baza unei hotarari a CA al CNASS. De altfel, ilegalitatea ordinului a fost demonstrata si de sentinta Curtii de Apel Iasi care a hotarat ca xpana la solutionarea cauzei in contencios administrativ, ordinul este anulata", preciza atunci Gabriel Stovicec, vicepresedinte al CJASS.
Ordinul de demitere vine in contradictie cu prevederile art. 132 din Codul Muncii care precizeaza faptul ca la desfacerea contractului de munca va fi consultat comitetul sindicatului. In cazul salariatilor care sunt membri ai comitetului sindicatului sau ai altor organisme sindicale, va fi consultat si forul sindical superior; in cazul celor alesi de conducerea colectiva a unitatii sau in comisia de judecata se va lua si aprobarea organismului care i-a ales. In aceeasi idee, primul-ministru a fost atentionat si de catre Bogdan Hossu, presedintele Confederatiei Nationale Sindicale "Cartel Alfa", ca "prin publicarea in Monitorul Oficial a OUG 180/2000 privind modificarea si completarea Legii asigurarilor sociale de sanatate nr. 145/2000, sistemul asigurarilor de sanatate din Romania se blocheaza".
Cu toate acestea, Curtea Suprema de Justitie a decis ca ordonanta este legala, motiv pentru care Uniunea Caselor Asigurarilor de Sanatate din Romania a initiat recursul in anulare. In aceasta situatie, a fost organizat, la inceputul saptamanii trecute, concursul pentru ocuparea postului de director executiv al caselor judetene, insa, candidatii de la Iasi si inca alte doua judete nu au trecut examenul. "Au fost trei candidati, dr. Octavian Petrescu de la Spitalul de Recuperare, dr. Vasile Cepoi de la Spitalul xParhona si dr. Corneliu Dobre, actualul director al CJASS, insa nici unul nu a intrunit punctajul necesar pentru a promova examenul. Pana la organizarea unui nou concurs, director interimar este tot dr. Dobre", a precizat Mircea Ursu, presedintele CJASS.
In conditiile in care datoriile spitalelor iesene depasesc suma de 100 de miliarde lei si cea de a treia rectificare bugetara, mult asteptata, care trebuia onorata pana pe 15 decembrie, nu a venit, nu se stie cu exactitate cine administreaza fondul de asigurari de sanatate adunat din contributia fiecarui roman.
Cristian DONOSE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1849 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017867 (s)

loading...