News Flash:

Consiliul Judetean cumpara calculatoare de 1,2 miliarde lei

28 Decembrie 2004
828 Vizualizari | 0 Comentarii
•Calculatoarele care functioneaza in prezent in Conisliul Judetean sunt depasite din punct de vedere tehnic

Pana la sfarsitul acestui an, Consiliul Judetean (CJ) va achizitiona 20 de calculatoare si programele necesare functionarii. Astfel, conducerea administratiei locale judetene organizeaza o selectie de oferte pentru desemnarea firmelor care se vor ocupa de dotarea birourilor cu tehnica de calcul si de implementarea programelor. "La aceasta selectie de oferte s-au inscris sase societati comerciale de profil, dar doua dintre acestea au fost descalificate deoarece nu au respectat cateva conditii prevazute in caietul de sarcini. Mai precis, cele doua firme nu au depus documentatia privind datoriile pe care le au catre bugetul de stat. Preturile oferite de agentii comerciali se inscriu intre 600 milioane lei si 1,2 miliarde lei", a declarat ieri Lucian Profir, vicepresedintele CJ Iasi. Cele 20 de calculatoare trebuie sa corespunda catorva conditii tehnice. Aparatura de tehnica de calcul de care dispune in prezent CJ nu este compatibila cu cerintele, astfel incat reteaua instalata este superioara calculatoarelor din Casa Patrata. De asemenea, CJ va achizitiona si un laptop, un calculator portabil, necesar Serviciului de Integrare Europeana. "Salariatii acestui Serviciu trebuie sa se deplaseze si au nevoie, de cele mai multe ori, de un laptop", a explicat vicepresedintele Profir. Pe langa calculatorul portabil, conducerea CJ intentioneaza sa achizitioneze si patru monitoare ce functioneaza cu cristale lichide. "In ceea ce priveste programele, am solicitat softuri elementare de functionare si un program de contabilitate necesar Directiei Economice", a mai adaugat Profir. Pana la sfarsitul acestei saptamani conducerea CJ va decide castigatorul selectiei de oferte si daca vechile calculatoare vor fi casate sau nu.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1697 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018508 (s)

loading...