News Flash:

Consortiu regional universitar de cercetare

24 Noiembrie 2004
986 Vizualizari | 0 Comentarii
•Au fost stabilite comisiile de lucru ale Senatului Universitatii de Agronomie care vor dezbate toate deciziile luate de acest organism •Universitatea ieseana va colabora cu unitati de cercetare din Moldova •Numarul de calatorii decontate, in fiecare luna studentilor, va fi de doua

Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, rectorul Universitatii iesene de Agronomie si Medicina Veterinara (UAMV) "Ion Ionescu de la Brad", Gerard Jitareanu, a facut cunoscute deciziile luate de Senatul universitatii in sedinta de sambata. Astfel, au fost stabilite comisiile de lucru ale Senatului pentru invatamant, cercetare stiintifica, patrimoniu etc. Aceste comisii vor avea rolul ca, atunci cand Biroul Senatului propune o hotarare, sa dezbata toate aspectele acesteia, dupa care sa decida daca va fi aprobata sau nu. Comisiile se vor reuni de cate ori este nevoie, pentru a dezbate problemele specifice domeniului de care se ocupa fiecare.
O alta problema abordata de rectorul Jitareanu este aceea a statutului unui consortiu ce urmeaza a fi creat, care sa cuprinda toate unitatile de cercetare in domeniul agriculturii si medicinei veterinare din Moldova si universitatea condusa de acesta. Astfel, din partea UAMV a fost intocmit un protocol, in baza caruia universitatea ieseana va colabora, incepand cu anul 2005, cu unitatile de cercetare mentionate. De asemenea, in sedinta amintita a Senatului au fost aprobate statutul unui nou Departament de Cercetare, cuprinzand doua specialitati, mai precis sol-planta si medicina veterinara, precum si infiintarea unui Centru de instruire a studentilor privind "Permisul de conducere a calculatorului", un program european prin care studentii pot obtine un atestat de cunostinte informatice recunoscut оn aproape 70 de tari din Europa si din lume. Ultimul punct discutat de membrii Senatului a fost plafonul privind decontarea transportului studentilor. Astfel, acestia au hotarat ca vor fi decontate doua drumuri dus-intors, pentru fiecare luna, indiferent de localitatea din care provine fiecare student. "Plafonul stabileste o prioritate, nu o limitare a numarului de calatorii", a tinut sa precizeze Gerard Jitareanu, aratand in continuare ca, daca mai raman bani dupa ce fiecare dintre studenti beneficiaza de cele doua drumuri, vor fi acordati si acestia. Aceasta masura a fost adoptata dupa ce conducerea Universitatii Agronomice a constatat ca un student a decontat 16 calatorii in Piatra Neamt in interval de o luna.
Marius CUNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1814 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017929 (s)

loading...