News Flash:

Constantin Simirad a gasit prilejul sa isi manifeste "omenia" fata de cainii vagabonzi

7 Februarie 2001
671 Vizualizari | 0 Comentarii
Primarul - prietenul maidanezilor

El dezaproba intentia lui Basescu de a folosi euthanasia pentru animalele nimanui •La Iasi va continua sterilizarea cainilor si eliberarea lor pe strazi •Aceasta, in ciuda faptului ca numarul persoanelor muscate a crescut cu 50% intr-un an

Primarul Constantin Simirad a dezaprobat ieri masurile extreme luate de alte primarii din tara in privinta cainilor vagabonzi. El a precizat ca sterilizarea este o masura mai costisitoare, dar mult mai "umana" si numai in cazul cainilor bolnavi sau raniti care nu sunt revendicati de nimeni va fi aplicata euthanasia. Decizia vine dupa ce Primaria din Bucuresti a anuntat ca va trece la omorarea canilor vagabonzi din capitala. Constantin Simirad a explicat ca Primaria are in derulare in prezent un program prin care cainii vagabonzi sunt adunati de pe strazi si dusi la centrul special de la Tomesti unde sunt sterilizati.
Pana la aceasta data, echipele de hingheri ale Primariei au prins aproape 1.000 de caini care dupa sterilizare au fost eliberati din nou pe strazile orasului. Primarul Constantin Simirad a declarat: "Eu nu accept omorarea cainilor comunitari. Noi ii tratam pentru sterilizare. Euthanasia a fost aplicata doar pentru 70-80 de caini. In general, aceasta metoda o aplicam pentru cei bolnavi, schiopi si care nu mai pot fi recuperati".

Peste 300 de ieseni au fost muscati de caini

De la inceputul anului, 327 de ieseni s-au prezentat la cabinetul antirabic de la Spitalul de Boli Infectioase deoarece au fost muscati de cainii vagabonzi care impanzesc orasul. Numarul cazurilor este cu 50% mai mare decat in perioada similara a anului trecut, cand media celor muscati a fost de 250 in fiecare luna. "Anul trecut, la centrul antirabic s-au prezentat aproximativ 2.500 de ieseni muscati de caini vagabonzi, 1.050 fiind luati in evidenta si vaccinati. Se pare ca pana acum numarul celor muscati a crescut, dar avem vaccinul necesar si putem face fata oricaror solicitari. Problema este ca aproape o treime din cainii vagabonzi sunt bolnavi, de aici putand aparea diferite complicatii la cei muscati", a precizat dr. Petru Tarlea, seful Centrului antirabic.
Anul acesta nu a fost inregistrat nici un deces datorat rabiei transmise prin muscatura animalelor, spre deosebire de anul 2000. Atunci, pe 4 august, Ana Bosancu (69 de ani), din Vama- Suceava, internata pe 29 iulie la Spitalul de Boli Infectioase, a murit in spital de turbare, dupa ce fusese zgaraiata de pisica. Decese din cauza acestei boli (care o data declansata nu poate fi vindecata), contractate de la muscatura animalelor turbate, au mai fost inregistrate in 1991 (doua cazuri) si in 1997 (un caz). Daca nu este aplicat tratamentul profilactic, boala, o data declansata, nu are leac si este mortala, de aceea singura scapare este profilaxia si vaccinarea in foarte scurt timp de la muscatura. A fost insa confirmat un caz de rabie la o vulpe. Pe 25 ianuarie, animalul a intrat in curtea unui canton silvic de pe raza localitatii Dobrovat, unde a muscat unul din caini. Padurarul a impuscat vulpea si s-a prezentat cu ea la Directia Sanitar-Veterinara. In urma analizelor de laborator, pe 5 februarie s-a confirmat ca animalul era turbat, motiv pentru care au fost luate masurile specifice in astfel de situatii. Padurarul a fost chemat pentru vaccinare antirabica si i s-a recomandat sa impuste cainii care, probabil, au fost si ei imbolnaviti. De asemenea, toate pisicile si cainii din apropiere trebuie sa fie supusi unui tratament preventiv antirabic.
Catalin DUMITRESCU
Cristian DONOSE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1936 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023089 (s)

loading...