News Flash:

Controale in zona Vama Veche

21 Mai 2004
1179 Vizualizari | 0 Comentarii
•Inspectorii Primariei si cei ai Garzii Nationale de Mediu au inceput sa verifice nivelul de poluare din zona Vama Veche

Inspectorii Corpului de Control din Primarie, impreuna cu cei de la Garda Nationala de Mediu, au inceput, in urma cu cateva zile, in zona Vama Veche, o serie de actiuni de control care vizeaza poluarea fonica din aceasta zona. "Actiunile au fost incepute in urma numeroaselor sesizari trimise la Primarie de cetatenii care locuiesc in zona Vama Veche. Acestia se plang de faptul ca unii operatori privati de transport nu inteleg sa respecte legea si isi racoleaza clientii direct din fata Garii, strigand in gura mare", a declarat Costica Haras, directorul Corpului de Control al Primariei municipiului Iasi. Acesta a mai precizat ca, pana in momentul actual, nu a fost aplicata nici o amenda pentru incalcarea legislatiei in vigoare, in conditiile in care aparatele de masura ale inspectorilor de la Garda de Mediu nu au inregistrat depasiri semnificative ale nivelului de poluare fonica. "Trebuie mentionat ca exista niste limite ale indicelui fonic intre care se considera ca zgomotul este normal. Limita normala stabilita de Legislatia Mediului este de 55 de decibeli in timpul zilei, respectiv de 45 de decibeli in timpul noptii. Distanta pe care se masoara acest indice este de minimum 3 metri de la sursa de zgomot. In zona Vama Veche, considerata a fi intens circulata, zgomotele produse de autoturisme, tramvaie si trolee pot depasi aceasta limita, din cauza faptului ca acolo exista o intersectie. Din punctul nostru de vedere, indicele de zgomot produs in acel perimetru este unul normal", a precizat Simona Dan, inspector la Garda Nationala de Mediu. Asa cum a mai spus directorul Corpului de Control al Primariei, actiunile de control vor fi continuate si in cursul saptamanii viitoare, pentru a verifica reclamatiile primite de la populatie.
Gabi COHUT
Marius HALCIUG
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1409 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015830 (s)

loading...