News Flash:

Controale pentru prevenirea taierilor ilegale ale brazilor

19 Noiembrie 2008
542 Vizualizari | 0 Comentarii
• In noiembrie si decembrie se inregistreaza o crestere semnificativa a taierilor ilegale ale arboretului de rasinoase • Acesta se valorifica sub forma Pomilor de Craciun


Politistii si specialistii silvici vor face controale, inaintea Sarbatorilor de Iarna, pe drumurile nationale, comunale si forestiere, precum si in piete, targuri si oboare pentru a preveni taierile si vanzarile ilegale ale brazilor de Craciun. Politia Romana a anuntat ieri ca structurile care se ocupa de ordinea si siguranta publica vor intensifica actiunile de control si patrulare in fondul forestier si in zonele acoperite cu vegetatie forestiera din afara acestuia, pentru a preveni taierile ilegale de brazi de Craciun.

Actiunile vor fi desfasurate in cooperare cu Jandarmeria Romana si personalul de specialitate din Directia Generala de Control Silvic si Cinegetic, Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic si de Vanatoare, Regia Nationala a Padurilor Romsilva, Directiilor Silvice, Garda Financiara si Garda Nationala de Mediu. Politistii si jandarmii, impreuna cu personalul silvic din Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic si de Vanatoare, directiile si ocoalele silvice, vor patrula in special in locurile in care se produc agresiuni impotriva padurilor, in punctele si traseele obligatorii de trecere, pe drumurile forestiere si comunale, precum si la arealele de rasinoase, in mod special brad si molid. De asemenea, echipele mixte vor intensifica activitatile de control in piete, targuri si oboare, cat si in alte locuri unde se depoziteaza si se comercializeaza pomi de Craciun. Totodata, acestia vor verifica documentele de provenienta si insotire a brazilor, fiind identificati individual brazii cu ajutorul sigiliului crotaliu.
Politia Romana precizeaza ca, din analiza situatiei operative si experienta anilor anteriori, se evidentiaza faptul ca, in lunile noiembrie si decembrie, se inregistreaza o crestere semnificativa a taierilor ilegale ale arboretului de rasinoase, prin extragerea exemplarelor tinere de brad si molid, care se valorifica sub forma Pomilor de Craciun. "Pentru prevenirea si combaterea agresiunilor indreptate impotriva fondului forestier, in special in perioada premergatoare Sarbatorilor de Iarna, se impune ca intregul sistem al organelor de control cu atributiuni in domeniul silviculturii sa-si intensifice eforturile pentru asigurarea starii de legalitate in acest sector important al economiei nationale", arata Politia Romana.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1666 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018628 (s)

loading...