News Flash:

Control cu metode britanice la Primarie

3 Martie 2004
902 Vizualizari | 0 Comentarii
•Inspectorii de la Curtea de Conturi a judetului Iasi vor fi instruiti de auditori din Marea Britanie, pentru a supune municipalitatea unui control profesionist •In acest sens va sosi la Iasi lordul Ian Johnston, auditorul Casei Regale a Marii Britanii

Incepand cu data de 8 martie, timp de noua saptamani, municipalitatea ieseana va fi supusa unui audit de performanta, cu participarea unor experti britanici in domeniu. Ulterior, pe baza recomandarilor auditorilor, primarul municipiului Iasi va sti ce trebuie sa faca pentru a conduce o institutie performanta, ai carei functionari vor lucra cum nu se poate mai bine in interesul cetateanului. In acest sens, inspectorii financiari de la Curtea de Conturi a judetului Iasi vor fi instruiti de auditori britanici. Echipa de experti englezi va fi condusa de lordul Ian Johnston, cel care verifica modul in care Casa Regala a Marii Britanii cheltuie fondurile ce ii sunt alocate de la bugetul de stat. "Este o somitate in domeniu. Inspectorii de la Curtea de Conturi vor fi pregatiti profesional pentru a sti cum se poate face mai bine un audit de performanta in cadrul institutiilor publice. Vom incepe sa aplicam cunostintele acumulate in cadrul controlului pe care il vom demara la Primarie", a declarat Constantin Iatco, presedintele Curtii de Conturi Iasi.
Auditul de performanta nu se rezuma numai la a constata abaterile facute de functionari cu privire la modul in care au fost cheltuiti banii publici. In urma acestui control, inspectorii vor face mai multe recomandari, pentru ca banul public sa fie cheltuit mult mai eficient in anumite domenii sau vor fi oferite unele sugestii cu privire la modul in care trebuie organizata municipalitatea pentru ca lucrurile sa mearga mult mai bine. In acest sens, de exemplu, inspectorii vor verifica circuitul documentelor din Primarie si vor face unele recomandari, in vederea adoptarii unor masuri pentru ca timpul efectiv in care sunt rezolvate cererile cetatenilor sa fie redus considerabil. De asemenea, va fi verificata si activitatea de colectare a taxelor si impozitelor locale. Este posibil sa fie gasite solutii mult mai simple pentru detectarea cetatenilor sau agentilor economici care nu au declarat bunuri imobile si terenuri, pentru a nu plati taxe si impozite locale.
Constantin MAZILU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1891 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019570 (s)

loading...