News Flash:

Copii din alte judete, abandonati pe strazile iesene

25 Aprilie 2009
815 Vizualizari | 0 Comentarii
Copii din alte judete abandonati pe strazile iesene
• De la inceputul anului si pana in prezent, in atentia Protectiei Copilului Iasi au ajuns 30 de copii care provin din alte judete • Zece la suta dintre copiii din alte judete care ajung la Iasi isi iau o alta identitate atunci cand sunt intrebati cum ii cheama • De multe ori, copiii mint si atunci cand invoca motivul pentru care au plecat de acasa • In prezent, in centrul iesean se afla un copil din Vaslui

Copii care nu isi gasesc sprijinul in familie, sunt batuti sau chiar alungati de acasa ajung sa hoinareasca pe strazi pana sunt gasiti de politie. Unii ajung pe strada pentru ca le place sa hoinareasca, vad acest lucru ca pe o aventura, altii sunt trimisi la cersit chiar de parinti. Foarte multi dintre copiii gasiti de oamenii legii pe strazile municipiului Iasi sunt din alte judete. Au ajuns la Iasi dupa ce au plecat de acasa din dorinta de a scapa de viata saraca pe care o duc sau pentru ca au fost indemnati de un prieten. De la inceputul anului si pana in prezent, in atentia Protectiei Copilului Iasi au ajuns 30 de copii care provin din alte judete. Zece dintre acestia au fost gasiti pe strazile municipiului numai in prima luna a anului. Copiii care au ajuns in atentia autoritatilor iesene provin din judetele vecine, Botosani, Neamt, Suceava, Vaslui sau Galati. Dar au ajuns la Iasi, cersind mila trecatorilor pentru a manca o paine, atat copii din Arad, cat si din Constanta. Dupa cum sustin reprezentatii Centrului de Primire Minori in Regim de Urgenta (CPRU), locul unde sunt adusi minorii, multi dintre acestia au mai ajuns in centru. Majoritatea provin din familie, fiind doar doua cazuri in care copiii au plecat chiar dintr-un centru de plasament din Neamt. "Majoritatea celor din alte judete sunt plecati de acasa si provin din familii defavorizate, monoparentale sau se afla in grija bunicilor. Anul acesta am avut in jur de 30 de copii care provin din alte judete, majoritatea sunt baieti, iar media de varsta este intre 12 si 14 ani. Umbla in grupuri si sunt gasiti in special la cersit", a declarat Silvia Condrea, seful CPRU din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Iasi. In prezent, in centrul iesean se afla un copil din Vaslui. Nu este pentru prima data cand minorul ajunge in centrul iesean, acesta fiind adus aici si in cursul anului trecut.

Identitate falsa

Cei care ajung pentru prima data in centrul iesean isi dau o identitate falsa si nu spun adevarul despre situatia lor. Minorii obisnuiesc sa ia numele prietenilor sau al vecinilor, insa intotdeauna prezinta asistentilor sociali adresa corect. Acest lucru ii ajuta foarte mult pe asistentii care se ocupa de cazul lor, iar identitatea minorilor este descoperita in mai putin de 48 de ore. Astfel, 10 la suta din copiii din alte judete care ajung la Iasi isi iau o alta identitate atunci cand sunt intrebati cum ii cheama. De multe ori, copiii mint si atunci cand invoca motivul pentru care au plecat de acasa. Ei spun ca sunt batuti de parinti sau de cei care ii au in grija, insa doar in 70 la suta din cazuri acest lucru se confirma. "Majoritatea, cam 10 la suta, isi dau initial un alt nume, al unui prieten sau vecin. Dar mereu isi dau domiciliul corect si acest lucru ne ajuta sa ii identificam. In general invoca faptul ca au fost agresati intr-o forma sau alta de parinti sau apartinatori. In 70 la suta din situatii nu se confirma ceea ce spun ei, pentru ca spun acest lucru din dorinta de a se victimiza", a adaugat sefa centrului. Dupa ce stau cam o saptamana in centru, copiilor incepe sa li se faca dor de casa si asa spun asistentilor sociali adevarul. In acest fel, acestia afla ca multi dintre copii nu au plecat doar o singura data de acasa si care au fost de fapt motivele pentru care au fugit in lume. Cel mai des ajung la Iasi copii din Vaslui. Reprezentantii CPRU sustin ca acestia sunt adusi la centru la un interval de maxim doua luni.



identitate falsa
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1313 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020097 (s)

loading...