News Flash:

Copiii bilbiiti, victime ale relatiilor familiale

27 Februarie 1999
1130 Vizualizari | 0 Comentarii
•Numarul copiilor cu deficiente de vorbire s-a dublat fata de anul trecut. Daca in 1997-1998 au fost depistati 1.200 de copii bilbiiti, la inceputul acestui an scolar in unitatile de invatamint din municipiul Iasi, acest defect a fost gasit la peste 2.000 de copii. Dupa cum sustin specialistii in domeniu, majoritatea copiilor bilbiiti, depistati anul acesta, provin din familii de intelectuali, cu o situatie materiala buna.

Cauze de natura psihica


"Numarul copiilor cu tulburari de vorbire a crescut foarte mult in ultimul timp. Bilbiiala are, in majoritatea situatiilor, cauze de natura psihica. Boala este de fapt repetarea silabelor si uneori doar a anumitor sunete, la inceputul si mijlocul unui cuvint. Terapia se realizeaza prin vorbirea pe vocale prelungite dupa care se trece la consoane", a explicat prof. Georgeta Burlea, logoped la Centrul Logopedic Iasi. Exista cazuri dramatice, cind copiii capata aceste deficiente datorita unor situatii in care sint implicati parintii. Bataia, amenintarile repetate, pedepsele corporale la o virsta foarte mica pot genera la copii tulburari de vorbire.

Mihai N. de doar 5 ani este o victima unei astfel de situatii. In urma cu citiva ani, pentru o mica pozna facuta in casa, bona l-a bagat fotat cu capul in cada cu apa rece. Socul a produs la scurt timp bilbiiala. "Foarte multi din copiii bilbiiti au fost traumatizati, fie de parinti fie de cei apropiati familiei. Cauza se descopera dupa o discutie cu unul din membrii familiei sau chiar cu micutul. Astfel de situatii afecteaza chiar personalitatea copilului care, intre 1 si 7 ani, este in formare", a mai adaugat Georgeta Burlea.

Copilul isi constientizeaza defectul in grup, de obicei la scoala sau la gradinita, unde este izolat si ironizat de ceilalti colegi. In cazul in care nu se urmeaza un tratament adecvat gradului de deficienta, copilul devine un introvertit si un timid, refuzind orice contact cu cei din jurul sau. Anul acesta, la Centru logopedic s-au inregistrat si doua cazuri mai deosebite. Este vorba de doua studente de la Facultatea de Litere, care desi au peste 20 de ani, au venit sa urmeze terapia necesara pentru a-si corecta vorbirea. "Diagnosticul este de logonervoza. Fetele au o vointa de fier si de aceea au sanse sa scape de acest defect, care in cazul lor poate fi corectat", a precizat Georgeta Burlea. Exista insa cazuri in care diagnosticul nu permite corectarea deficientelor de vorbire decit partiala.

Parintii incearca orice tratament

N.L. are 6 ani si a fost diagnosticat cu sindromul Down. Copilul nu reuseste sa pronunte decit silabe si acest lucru il realizeaza dupa o munca asidua, de peste jumatate de an impreuna cu logopedul. "Acest copil nu va putea comunica decit intr-un limbaj extrem de simplu, folosind un vocabular limitat si asta dupa ani de terapie", a declarat prof. Georgeta Burlea. Aceasta a adaugat ca au existat situatii in care cauza aparitiei defectului nu a putut fi depistata.

Alexandru A. de 7 ani este hipoacuzic de la virsta trei ani. Baiatul comunica initial doar prin sunete diforme si semne. A inceput terapia abia dupa ce parintii i-au cumparat o proteza speciala care a costat aproximativ 1000 de dolari. Acum Alexandru reuseste sa rosteasca silabe. "Desi familia a dus copilul la ina medici, nici pina acum nu se cunoaste cauza care a dus la hipoacuzie. Se presupune ca motivul este de natura genetica. Ambii parinti ar avea un anumit tip de amprenta digitala. S-a apelat si la bioenergeticieni si tot nici un rezultat. Cutremurator este faptul ca drama s-a repetat si cu cel de-al doilea copil. La fetita, hipoacuzia a fost depistata la un an si citeva luni. Nu are inca proteza si deci nu poate face, inca, terapie", a mai precizat Georgeta Burlea.

mihai n sindromul down
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2112 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018640 (s)