News Flash:

Copiii sunt abuzati chiar si in perioada Sfintelor Sarbatori

26 Decembrie 2001
1102 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un baietel este fortat sa cerseasca, iar un barbat este acuzat ca si-a violat fiica minora

Pintilie Penciuc, directorul Directiei pentru Protectia Drepturilor Copiilor a facut publice noi cazuri de abuzuri savarsite asupra copiilor de catre parintii acestora. "Desi suntem in perioada Sfintelor Sarbatori de iarna, parintii continua sa abuzeze intr-un fel sau altul de copiii lor, cel mai adesea trimitandu-i la cersit, lovindu-i sau fugarindu-i afara din case, in accesele de iresponsabilitate datorate consumului de bauturi alcoolice", a declarat Penciuc.
Acesta a adus la cunostinta mass-mediei doua cazuri in care Directia a intervenit cu promptitudine. Pe 18 decembrie, asistentii sociali au fost sesizati de prezenta unei mame cu un copil de doar doi ani, care cerseau in cartierul Galata. Ancheta sociala demarata cu rapiditate a stabilit ca baietelul A. Butca era trimis cu regularitate afara, in frig, pentru a cersi. Familia Butca locuieste intr-o camera inchiriata, avand conditii oarecum normale de trai, iar baiatul este unicul copil. Asistentii sociali au incercat sa-i determine pe parinti sa accepte plasarea copilului la o familie de asistenti maternali, insa acestia au refuzat si si-au asumat in scris obligatia de a nu-l mai trimite la cersit. Cazul va fi monitorizat in continuare, iar daca se va dovedi ca familia nu-si va respecta cuvantul dat, baietelul va fi plasat si se vor lua masuri punitive asupra parintilor. Asistentii sociali au intervenit si in satul Vanturi din comuna Popricani, unde o mama a fost fugarita din casa impreuna cu fiica sa de 15 ani. Dupa ce a consumat excesiv bauturi alcoolice, Ciuntu Viorel, concubinul Nicoletei Nechifor, impreuna cu care mai are un baiat mai mic, le-a agresat fizic pe aceasta si pe fiica, Irina Ciuntu, determinandu-le sa paraseasca locuinta comuna. In cursul anchetei sociale, mama si fiica au declarat ca in cursul acestui an tatal a abuzat in repetate randuri de fiica sa, pe care a supus-o la perversiuni sexuale, lucru confirmat si de vecini. Desi Nicoleta Nechifor a facut plangeri la Politie, aceasta nu a putut demera o ancheta, fiindca femeia isi retragea plangerea dupa cateva zile, sub amenintarea concubinului. Acesta a refuzat orice comunicare cu asistentii sociali, afirmand doar ca fata nu este fiica lui. Irina Ciuntu a fost plasata la o familie de asistenti maternali profesionisti, iar cazul este in atentia si cercetarea sefului Postului de Politie Popricani, iar daca se va dovedi ca tatal a abuzat fizic de fiica sa, acesta va fi trimis in judecata pentru incest si supunere la perversiuni sexuale, urmand sa faca ani grei de puscarie. Cu siguranta, cazuri de abuzuri, in special sub forma trimiterii copiilor sa cerseasca, sunt mult mai multe decat cele semnalate, parintii iresponsabili profitand de aceste zile in care oamenii sunt mai dispusi sa ajute, sa dea de pomana, mai ales unor copii care ingheata de frig pe strada. Cel mai indicat mod de a da o mana de ajutor acestor copii este de a discuta cu familiile lor, iar daca parintii nu dau dovada de intelegere, sa se ia masuri de protectie pentru copii; este necesara o intensificare a activitatii asistentilor sociali, chiar daca suntem intr-o perioada dedicata relaxarii si sarbatoririi. In principal, cei mici ar trebui sa se bucure cu ocazia Sfintelor Sarbatori, pentru ca cei de pe strada resimt mai mult decat oricand lipsa dragostei parintilor, cand vad familii de oameni si copii razand, plimbandu-se si bucurandu-se in spiritul Sarbatorilor.
Marius NECULA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1363 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019863 (s)

loading...