News Flash:

Copil, zdrobit in bataie de tata

16 Octombrie 2008
1064 Vizualizari | 0 Comentarii
Copil zdrobit in bataie de tata
• Un baiat de 16 ani din localitatea ieseana Grajduri a primit o bataie sora cu moartea din partea tatalui • Baiatul a ajuns in stare grava la spital si are nevoie de zile bune de ingrijiri medicale pentru a se reface • Tatal sau i-a umplut corpul de vanatai cu o bata pe motiv ca acesta ar fi furat o suma de bani din casa • Baiatul are o alta varianta: incerca sa isi scape mama vitrega din loviturile furioase ale tatalui


Plin de vanatai si zgarieturi, cu un traumatism cranio-facial, multiple contuzii si cu dorinta de a se intoarce la mama sa. Asa a fost transportat la spital un baiat de 16 ani din localitatea ieseana Grajduri. Baiatul a fost pur si simplu zdrobit in bataie de tatal sau, care l-a lovit cu bestialitate cu o bata. Potrivit medicilor, baiatul are vanatai pe tot corpul si va avea nevoie de zile bune de spitalizare pentru a se reface. Baiatul a fost dus la Spitalul de Copii Sf. Maria Iasi, unde a si ramas internat pentru supraveghere medicala. "Baiatul de 16 ani a fost adus la noi cu politraumatism prin agresiune fizica, cu traumatism cranio-facial, contuzie toraco-abdominala, contuzii la nivelul membrelor si echimoze multiple. Pacientul are vanatai pe tot corpul si a ramas internat la sectia de chirurgie", a declarat dr. Catalina Ionescu, purtator de cuvant al Spitalului de Copii Sf. Maria Iasi. Desi au demarat o ancheta, atat politia, cat si reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) au puncte de vedere diferite in ceea ce priveste motivul pentru care baiatul a primit o bataie sora cu moartea de la tatal sau. Asta pentru ca atat tatal, cat si fiul au dat declaratii diferite. Cert este ca tatal copilului era sub influenta alcoolului cand l-a luat la bataie. Copilul a declarat asistentilor sociali ca tatal sau o batea pe mama vitrega si el a sarit sa o salveze din mainile furioase ale barbatului. In acest moment, furia tatalui s-ar fi indreptat catre el si l-a lovit cu un par pe care il avea la indemana. De asemenea, copilul sustine ca a fost salvat din mainile tatalui de un verisor care a auzit strigatele de ajutor si a chemat politia. Tatal baiatului are o explicatie diferita cu privire la motivul pentru care si-a batut fiul. Acesta si-a iesit din minti cand a constatat ca din casa ii lipseste suma de 500 lei provenita din vanzarea unui animal. Acesti bani ar fi fost luati de baiat si cheltuiti la Zilele Iasilor impreuna cu prietena sa.

Baiatul vrea la mama naturala

Dupa ce a fost batut atat de tare de tatal sau, copilul si-a manifestat dorinta de a pleca de la el si sa fie tinut de mama sa naturala. Adolescentul provine dintr-o familie cu trei frati, iar parintii sunt divortati. Mama naturala a baiatului sta in localitatea Raducaneni la parinti, alaturi de cele doua surori ale acestuia. Reprezentantii DGASPC au demarat o ancheta pentru a vedea care este situatia reala si in functie de acest lucru se va institui sau nu o masura de protectie pentru copil. Deocamdata, mama naturala a baiatului si-a aratat dorinta de a avea grija de copilul batut. "Am fost sa vedem starea copilului si asistentul social face o ancheta locala. Mama naturala a copilului este de acord sa il ia la Raducaneni si daca face acest lucru nu se mai impune nici o masura de protectie", a declarat Tiberiu Bantas, purtator de cuvant al DGASPC Iasi. Baiatul prefera sa stea la tatal sau pentru ca folosea caruta acestuia sa munceasca cu ziua pentru a face rost de bani. Tatal risca sa fie cercetat penal pentru rele tratamente aplicate unui minor.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1771 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018135 (s)

loading...