News Flash:

Cosmina Pasarin: "Prima petrecere la care am fost fara parinti a coincis cu imbolnavirea tatalui meu care a murit la scurt timp după aceea"

30 Octombrie 2010
3515 Vizualizari | 0 Comentarii
Cosmina Pasarin
Cosmina Păsărin şi-a adus aminte de prima petrecere la care a mers singură, fără părinţi şi a povestit întamplarea într-o emisiune de la Antena 2.

Vedeta era clasa a X-a, iar ea îşi aminteşte foarte bine acest moment, fiindcă este legat de o tragedie din familia sa. La scurt timp, după ce tatăl ei a lăsat-o să meargă la acea petrecere, s-a îmbolnăvit şi a decedat.

"In momentul în care am decis să răspund unei invitaţii la o petrecere, eram clasa a X-a. M-am dus la tatăl meu, care a şi murit la scurt timp după acel moment. El era mai sever, decat mama.  El a fost de acord, spre surprinderea mea, mi-a dat un telefon mobil şi mi-a spus să îl sun la ora trei dimineaţa. M-am distrat foarte bine în noaptea aceea, mai ales că acolo au venit şi nişte băieţi din liceu care îmi plăceau mie foarte mult. La ora trei l-am sunat pe tata, a venit să mă ia, dar a fost foarte bine. Imi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri această petrecere", a declarat Cosmina Păsărin la "Distracţia pe vremea mea", de la Antena 2.

Intrebată cum a fost primul sărut, fosta prezentatoare a emisiunii "Tonomatul DP2", de la TVR 2 a spus că ea a fost cea care i-a cerut unui băiat să o sărute.

"Am fost învăţată să sărut de un coleg de liceu, cu care am vorbit despre asta şi căruia i-am spus că nu am fost niciodată sărutată, dar sunt curioasă şi aş vrea să învăţ. Il cheamă Radu, pe cel care m-a iniţiat şi care, de fapt, mi-a deschis apetitul.  El a fost foarte entuziasmat cand i-am spus că vreau să învăţ să sărut şi a zis, cand? Acum? Dar nu a fost atunci, pe loc, au trecut cateva zile pană ne-am sărutat", a povestit Cosmina.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1364 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019543 (s)

loading...