News Flash:

Creatorul de moda Danut Dyandy Parvan, judecat pentru proxenetism

7 Noiembrie 2009
651 Vizualizari | 0 Comentarii
Creatorul de moda Danut Dyandy Parvan a fost trimis in judecata ieri fiind acuzat ca, sub acoperirea unui salon de masaj erotic, obtinea bani din proxenetism, una dintre angajatele acestuia fiind minora. Potrivit purtatorului de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1, Cristina Radu, Danut Parvan a fost trimis in judecata pentru infractiunile prevazute la punctele 1, 2 si 3 ale articolului 329 din Codul penal, respectiv indemnul ori inlesnirea practicarii prostitutiei sau tragerea de foloase de pe urma acesteia, recrutarea unei persoane pentru prostitutie ori traficul de persoane in acest scop, precum si constrangerea la prostitutie. Articolul 329 punctul 3 din Codul penal arata ca daca indemnul ori inlesnirea practicarii prostitutiei sau tragerea de foloase de pe urma practicarii prostitutiei se face fata de o persoana minora, acuzatul risca o pedeapsa de la cinci pana la 18 ani de inchisoare. Tribunalul Bucuresti a decis, in 20 august, ca Danut Dyandy Parvan sa ramana in arest, confirmand mandatul de arestare preventiva al instantei inferioare. Judecatoria Sectorului 1 a decis, in 13 august, arestarea preventiva pentru 29 de zile a creatorului de moda Danut Dyandy Parvan, in cazul caruia anchetatorii au stabilit ca, sub acoperirea unui salon de masaj erotic, obtinea bani din proxenetism. Instanta Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti arata, in motivarea hotararii prin care a dispus arestarea preventiva a creatorului de moda Danut Dyandy Parvan, ca acesta intretinea relatii sexuale cu maseuzele pentru a le "invata" si "le iluziona" pe tinere sub promisiunea unei cariere in lumea modei. Instanta mai sublinia in motivarea hotararii ca, in sapte luni, Dyandy a transformat un imobil de lux dintr-o zona centrala a Bucurestiului, pe care il ocupa fara forme legale, intr-un "stabiliment" al prostitutiei, actionand "elaborat si premeditat pentru atingerea scopului propus, respectiv pentru obtinerea de foloase materiale". Mai mult, judecatorul a avut in vedere faptul ca Dyandy se prezenta drept creator de moda, oferindu-le tinerelor iluzia unei cariere in lumea modei, "cariera la care aspira multe dintre acestea la varsta adolescentei, pentru ca, ulterior, sa le introduca intr-o lume promiscua, a prostitutiei, afectandu-le pe termen lung starea psihica". Totodata, instanta a apreciat ca, fiind coordonatorul intregii retele din acea cladire, a fost necesar ca Dyandy sa fie scos din mediul in care traia si izolat pentru anihilarea retelei pe care a creat-o. Procurorii Parchetului Judecatoriei sectorului 1 au inceput cercetarile in acest dosar in baza plangerii proprietarului cladirii pe care a folosea ilegal Dyandy. Potrivit anchetatorilor, patru angajate ale salonului Sexyland, administrat de Parvan, ar fi primit de la clienti 200 lei pentru masaj si 500 lei pentru servicii sexuale. Femeile ii plateau o parte din aceste sume lui Danut Parvan.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1273 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014304 (s)

loading...