News Flash:

Cristi Chivu rateaza startul preliminariilor la Mondiale

25 Iunie 2008
677 Vizualizari | 0 Comentarii
Vesti proaste pentru selectionerul Victor Piturca. Fundasul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a fost supus unei interventii chirurgicale la umar, la clinica ortopedica a Fundatiei Irccs San Matteo di Pavia si va putea reveni pe gazon peste trei luni de zile, adica la mijlocul lunii septembrie. "Interventia, efectuata de directorul clinicii, profesorul Francesco Benazzo, asistat de profesorul Franco Combi, responsabil al staff-ului medical de la FC Internazionale, a durat circa doua ore.

Fundasul a fost supus unei operatii de reconstructie a umarului stang pentru a nu mai recidiva luxatiile, asa cum s-a intamplat in cursul sezonului trecut", a anuntat site-ul campioanei Italiei. Chivu s-a accidentat la umarul stang in partida de campionat cu Napoli, din 3 martie. El a evoluat apoi in mai multe partide din Serie A si a decis sa se opereze doar dupa Campionatul European, unde Romania a fost eliminata din faza grupelor. Profesorul Francesco Benazzo, care l-a operat luni pe Chivu, a anuntat ca operatia a fost reusita, iar Cristi se simte foarte bine, dar nu va putea reveni pe gazon decat spre mijlocul lunii septembrie. "Interventia a fost mai complicata decat o luxatie obisnuita, dar era de asteptat dupa ce umarul i-a sarit din articulatie de cinci ori. Toata interventia a durat doua ore fara cateva minute, nu m-am uitat la ceas. A fost destul de migaloasa, pentru ca a trebuit curatata capsula si refacut si ligamentul claviculei. Oricum, romanii sa stea linistiti ca operatia a fost reusita", a declarat profesorul Francesco Benazzo. Doctorul care l-a operat pe Chivu a declarat ca romanul putea scapa de operatie daca ar fi ajuns mai devreme. Chiar si asa, Chivu a suportat foarte bine interventia chirurgicala si s-a odihnit dupa operatie sub actiunea sedativelor. "Cristi ar fi trebuit sa vina mai devreme la noi. Mai devreme inseamna doar dupa prima luxatie, din septembrie parca. Ar fi scurtat cu cateva saptamani perioada de recuperare. Asa insa, intre a doua si a cincea oara cand i-a sarit umarul exista diferente aproape insesizabile. Gaura in capsula era deja destul de mare si la fiecare miscare brusca o patea iar. Pe masa de operatie mi-a povestit prin ce a trecut. N-a simtit mare lucru, pentru ca am lucrat sub anestezie, chiar daca doar locala. Apoi i-am facut si niste sedative ca sa se poata odihni bine noaptea", a mai declarat doctorul care l-a operat pe capitanul tricolorilor. Cristi Chivu va ramane in spital pana astazi, dupa care timp de cinci saptamani va trebui sa stea in repaos total. Astfel, el va rata primele doua meciuri din preliminariile Campionatului Mondial, cu Lituania (6 septembrie) si cu Insulele Feroe (10 septembrie). De asemenea, este putin probabil ca jucatorul lui Victor Piturca va fi apt chiar si pentru partida cu Franta, programata pe data de 11 octombrie. "Cristian va ramane internat la noi pana miercuri, cand ii vom da drumul acasa daca totul e in ordine. Timp de cinci saptamani de zile, el va trebui sa stea in repaos total, cu mana prinsa de corp cu un tutore. Va veni sa faca o serie de controale si apoi va trece la recuperare. Oricum, din experienta dobandita in atatia ani de meserie, va pot asigura ca mai devreme de trei luni nu va putea intra la joc", a conchis profesorul Francesco Benazzo.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1304 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019249 (s)

loading...