News Flash:

Criza prelungita a medicamentelor amplifica nemultumirile

2 Iulie 2001
746 Vizualizari | 0 Comentarii
Veteranii de razboi protesteaza

•Ei solicita desemnarea unei farmacii de unde sa le fie onorate toata luna retetele cu medicamente compensate si gratuite

La un an de la aparitia primelor probleme legate de decontarea sumelor cheltuite de farmacii pentru medicamentele compensate si gratuite, nu se contureaza nici o solutie viabila, cu atat mai mult cu cat bugetul pe acest an este insuficient. O categorie de asigurati care au dreptul la astfel de retete o constituie veteranii de razboi, care s-au saturat si ei sa umble (unii chiar nu pot datorita batranetii sau bolilor capatate pe front) dintr-o farmacie in alta pentru a-si lua medicamentele strict necesare. "Nu-i posibil asa ceva. Am fost la toate farmaciile din Tatarasi si Piata Unirii si nu mi-am putut lua medicamentele pentru ca mi s-a spus ca s-a epuizat fondul. Peste tot am fost sfatuit sa vin in primele zile din luna ca sa pot gasi compensate sau gratuite. Dupa parerea mea ar fi bine, si chiar solicitam asta conducerii Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate, sa stabileasca o farmacie in centrul orasului de unde veteranii sa-si poata ridica retetele oricand in timpul lunii si sa nu mai fim purtati pe drumuri. Dupa cate am indurat in luptele pentru apararea tarii meritam macar atat", este de parere Goleanu Calistru, unul din veteranii care nu mai pot accepta aceasta stare de fapt.
Conducerea Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate si a Colegiului Farmacistilor incearca sa gaseasca o modalitate cat mai eficienta de rezolvare a problemelor legate de eliberarea medicamentelor compensate si gratuite pe ansamblu. Au fost stabilite niste principii de incheiere a contractelor de finantare intre CJAS si farmacii. "Ideea este ca nu poate fi asigurat intregul buget necesar, asa ca vor fi incheiate contracte numai cu acele farmacii care pot elibera astfel de retete chiar daca, deocamdata, nu li se poate deconta lunar toata suma cheltuita. Este vorba de stabilirea nivelului de creditare pe care-l poate suporta fiecare farmacie. Acest sistem de creditare exista si pana acum dar nu era nimic planificat si nu se stia cat poate suporta fiecare farmacie. Creditele vor fi programate (probabil maxim 4-6 miliarde lei lunar) si vom sti permanent cuantumul acestora", a precizat dr. Vasile Cepoi, directorul CJAS, care spera ca la rectificarile de buget sa fie acoperita intreaga finantare pentru functionarea decenta a sistemului sanitar iesean.
"In ceea ce priveste desemnarea unei singure farmacii care sa elibereze retete pentru veterani, legea nu permite asa ceva. Ar fi vorba de incheierea unui contract preferential cu o anumita farmacie si legislatia nu ne da aceasta posibilitate", a precizat dr. Dana Scumpu, medicul sef al CJAS, care spera totusi ca in scurt timp se va gasi o solutie si pentru aceasta problema.
Cristian DONOSE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1335 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014585 (s)

loading...