News Flash:

Cronica neagra

31 August 1999
1271 Vizualizari | 0 Comentarii
Moarte prin electrocutare
Ziua de 29 august 1999 a fost cea mai teribila si mai tragica zi din viata satenilor comunei Erbiceni si a familiei lui Dumitru Stroi. Fetita sa, Mihaela, in virsta de 12 ani, a avut parte de cea mai stupida moarte. Incercind sa conecteze televizorul la priza cu mina umeda, Mihaela s-a electrocutat si a decedat. Toate incercarile disperate de a o readuce la viata au esuat.

Spinzurat in propria locuinta
Pentru profesorul Ioan Goldis (48 de ani), din comuna Tatarusi, ziua de duminica, 29 august a fost si ultima. Din cauza unor probleme familiale, Goldis s-a hotarit sa incheie conturile cu viata. Pentru a avea destul curaj sa-si puna in aplicare planul, el a baut mai multe sticle de vin si s-a imbatat. Dupa citeva ore, profesorul a fost descoperit de catre vecini spinzurat de o grinda in fata casei. "Principalul motiv a fost divortul de sotia sa"- a sustinut un vecin.


Un copil nou-nascut a fost abandonat intr-un container de gunoi
Uneori, ferocitatea si nebunia unor oameni nu cunoaste limite. Dorind sa scape cu orice pret de prunc, din diverse motive, unele dintre femei nu se sfiesc sa recurga la cele mai teribile si mai barbare metode. Altele, care inca mai au ceva omenesc, nu au puterea sufleteasca de a suprima viata unui copil si recurg in cele din urma la abandon. In timp ce aduna resturi menajere dintr-o serie de containere de gunoi, Viorica Totoi (46 de ani), din comuna Lungani - Iasi, a descoperit abandonat intr-o punga de plastic o frumusete de baietel nou-nascut. Credincioasa si cu frica de Dumnezeu, femeii i-au dat lacrimile si a luat mica faptura in brate. Containerul in care a fost descoperit copilul se afla pe strada Buridava din cartierul Alexandru cel Bun. In cele din urma, pruncul a fost transportat cu salvarea la Spitalul Sf. Maria pentru investigatii. Politistii ieseni continua cercetarile pentru identificarea mamei care l-a abondonat.

Unchi ucis in bataie de nepoti
Duminica, 29 august 1999, Marcela si Cristinel Mindru, din satul Coltu Cornii, comuna Grozesti, au alertat ingroziti Politia Iasi, in legatura cu decesul subit al unchiului lor Alexandru Birsan, in virsta de 45 de ani. Din spusele acestora, Birsan a venit in vizita la ei, fiind sub influenta bauturilor alcoolice si lovit la fata. El a ramas sa doarma peste noapte la domiciliul lor, dar starea sanatatii s-a inrautatit, a doua zi fiind internat la Spitalul "Sf. Spiridon", din Iasi. Din cauza loviturilor suferite, spre seara, Birsan a decedat, cu toata interventia prompta a cadrelor medicale. In urma cercetarilor efectuate de politisti, s-a constatat ca barbatul a fost batut de Cristinel si Gheorghe Mindru, in urma unui conflict spontan. Ultimul dintre batausi a fost retinut de politisti pentru cercetari.


Nicu SAMSON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1651 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018141 (s)

loading...