News Flash:

Cronica neagra

19 Decembrie 1999
1176 Vizualizari | 0 Comentarii
•Hoti de masini
Politistii ieseni au identificat si retinut doi indivizi care, in ultimul timp, au furat si dezmembrat mai multe autoturisme din Iasi. Este vorba de Petru Nemteanu (49 de ani), din Bacau si Constantin Croitoru (32 de ani), din Roman. Cei doi sint cercetati in legatura cu mai multe furturi de masini din Iasi, urmate de dezasamblarea acestora pe raza comunei Buhoci, judetul Bacau. Doi dintre pagubiti sint iesenii Constantin Cazan si Sebastian Peterca. Politistii continua cercetarile.

•Au fost gasite doua fetite de noua ani
Cu doua zile in urma, in satul Zmeu, comuna Lungani - Iasi, politistii au identificat-o pe minora Liliana Petronela Raduta, in virsta de noua ani, care fusese data disparuta in urma cu mai bine de o luna. Ea a fost incredintata mamei sale, Aurelia Plescan (42 de ani), din Bacau. Tot politistii au depistat pe raza comunei Vladeni o alta fetita, de aceeasi virsta, Mihaela Mariciuc, din Iasi. Dupa spusele fetei, tatal sau, Ion Mariciuc, ar fi salariat al SC Antibiotice SA Iasi. Fetita a sustinut ca invata la Scoala Ajutatoare din Iasi. Politistii au lasat-o in grija Elenei Ciobanu, din localitate, urmind a intreprinde cercetari pentru depistarea parintilor fetei.

•Spargatoare la 16 ani
Parchetul judetean Iasi va avea in curind de instrumentat cazul Danielei Lefter, o tinara de 16 ani, care, folosind chei potrivite, a intrat in apartamentul Marietei Gheorghian, situat in strada Simionescu nr. 12. De aici ea a sustras 900 de dolari SUA si 600.000 de lei. Tinara a fost retinuta ieri de politistii ieseni, in aceeasi zi in care a comis infractiunea.

•Furt din Cimitirul "Eternitate"
Gardienii publici ieseni au retinut ieri pe Gica Tocu, pe care l-au surprins in flagrant cind tocmai sustragea patru piese din bronz de la mormintul familiei Rosetti, din cimitirul "Eternitate". Infractorul are 49 de ani, este iesean si locuieste in str. Roman Voda nr. 3. El a fost preluat pentru cercetari la Sectia IV de Politie si va fi deferit justitiei, sub acuzatia de furt si profanare de morminte. (SC)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1900 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021250 (s)

loading...