News Flash:

CS National a platit tribut tineretii

3 Octombrie 2005
973 Vizualizari | 0 Comentarii
•Terapia ACSA Cluj - CS National Iasi 79-43, in prima etapa a Diviziei A de baschet feminin •La primul joc din istorie pe prima scena a sportului romanesc, gruparea ieseana nu s-a facut de ras, dar nici nu a reusit sa faca fata unei echipe redutabile •Etapa viitoare, CS National va primi vizita formatiei Magic Sibiu

La debutul pe prima scena a baschetului feminin romanesc, echipa ieseana CS National nu s-a facut de ras, chiar daca a pierdut disputa cu Terapia ACSA Cluj la un scor categoric, 79-43. Jucatoarele pregatite de antrenorul Maricel Luchian au avut un start de meci dezastruos, in care nu au inscris decat 7 puncte, adversarii marcand in schimb 32. La aceasta diferenta, existenta dupa primele zece minute, clujencele s-au relaxat, permitand echipei oaspete sa revina pe tabela si sa castige chiar sfertul al doilea cu 13-10. Suparat pe deciziile brigazii de arbitri Radu Bucerzan - Razvan Puf, antrenorul iesean a protestat vehement la masa comisarului Ion Olaru, nimeni altul decat seful Comisiei de Arbitri. In consecinta, in partea a doua a jocului baschetbalistele de la CS National au fost lasate sa joace, fara ca acest lucru insa sa mai poata conta in scorul final al partidei. Sfertul 3 a fost o copie fidela a primelor zece minute, cu o ofensiva continua a gazdelor care au si punctat de 27 de ori, iesencele reusind doar 11 puncte. Chiar si asa insa, elevele antrenorului Maricel Luchian au avut o tresarire de orgoliu si au castigat ultimul sfert, cu 12-10. Astfel, scorul final al partidei a fost favorabil gazdelor, 79-43, baschetbalistele iesence platind tribut tineretii si lipsei de experienta. La sfarsitul jocului, antrenorul Maricel Luchian era dezamagit de proportiile scorului, a spus ca astepta mai multe de la fete, recunoscand totodata ca echipa sa nu putea incurca o forta a competitiei interne. "Am platit tribut tineretii, lipsei de experienta in prima divizie si a jocurilor de verificare. Sunt dezamagit de proportiile scorului si cred ca este loc de ma bine. Mai avem insa mult de munca, dar am incredere ca fetele vor intelege ca nu trebuie sa ia jocul pe cont propriu si ca trebuie sa formam cu adevarat o echipa solida si unita", a declarat Maricel Luchian. Etapa viitoare, CS National va primi vizita formatiei Magic Sibiu, intr-un joc care ar trebui sa aiba loc sambata 8 octombrie. Din cauza targului din Sala Polivalenta, este foarte posibil ca partida sa fie amanata pana luni, 10 octombrie.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1936 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018367 (s)

loading...