News Flash:

Cu cine tin vedetele la Campionatul Mondial?

12 Iunie 2010
673 Vizualizari | 0 Comentarii
Roger Federer, castigator a 16 turnee de Mare Slem

Roger are doua motive sa stea la televizor în timpul CM: Elvetia e calificata la turneul final, iar acesta se disputa în Africa de Sud, tara de origine a mamei sale, Lynette. "Intotdeauna astept cu nerabdare Cupa Mondiala, e o sansa sa-i vezi pe cei mai buni jucatori pe cea mai mare scena. Imi place sa ma uit la fotbal, sa vad acele momente mari si cum raspund jucatorii unei presiuni enorme, evoluand pentru tara lor", a spus Federer, care a conchis ca "atmosfera va fi unica cu Africa de Sud gazda a competitiei".

Oscar De La Hoya, fost campion mondial la box

Omul care a reusit sa genereze mai multi bani decat oricare alt pugilist, un venit pay-per-view de 696 milioane de dolari, spune ca "gratie boxului, am aflat cum sportul poate promova toleranta, echitatea si integrarea sociala, permitandu-le în acelasi timp persoanelor sa-si realizeze cele mai mari visuri. Pentru mine, Cupa Mondiala înseamna acelasi lucru".

Carl Lewis, de 9 ori campion olimpic

Atletul cel mai medaliat cu aur olimpic din istorie spune ca e curios si nerabdator sa vada cum se va descurca echipa SUA. "Au mers bine în calificari, au cativa jucatori la echipe din campionate importante ale Europei. Si asteptarile sunt mai mari acum decat altadata. Fratele meu a jucat fotbal, asa ca urmaresc fenomenul. Cred ca va fi un turneu grozav".

Oscar Pistorius, campion paralimpic

Cel mai cunoscut sportiv paralimpic este sud-african. "Sper sa ne aratam în fata lumii asa cum suntem: una dintre cele mai diverse tari din cate exista pe lume, cu clima si sol diferite. Avem de toate! Vom iesi din grupe? Acesta ar trebui sa fie scopul nostru. Daca nu mergem mai departe, spectatorii vor gasi alte echipe pe care sa le sustina pentru ca toata lumea are cate o formatie favorita din campionatele europene", a spus Pistorius.

Kobe Bryant, campion al NBA

Zilele acestea, Kobe disputa cu Lakers a doua finala NBA consecutiva, contra celor de la Celtics. Asta nu înseamna însa ca nu va urmari CM. "Vreau nu doar sa vad niste meciuri frumoase, ci si sa aflu mai multe lucruri despre cultura Africii de Sud. Nu am fost niciodata acolo. Voi sustine echipa SUA, iar a doua optiune este Italia. Nu e nimic mai interesant decat sa-i vezi pe cei buni fotbalisti disputand competitia suprema", crede Kobe.

Galerie Foto

Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2269 (s) | 24 queries | Mysql time :0.056693 (s)

loading...