News Flash:

Cu doar trei zile inaintea partidei cu Dacia Braila

5 Mai 2004
1067 Vizualizari | 0 Comentarii
Infirmeria liderului este plina cu copii de gradinita

•Sase fotbalisti de la Poli Unirea Iasi sunt incerti inaintea partidei de sambata, cu Dacia Unirea Braila •In schimb, Tinel Petre si-a reluat antrenamentele la capacitate maxima

Dupa infrangerea suferita etapa trecuta la Mangalia, mai multi jucatori de la Poli sunt incerti inaintea jocului de sambata, din cadrul etapei a XXV-a a Diviziei B, cand fotbalistii pregatiti de Vasile Simionas vor da piept cu Dacia Unirea Braila. Astfel, nu mai putin de sase ieseni au semnat ieri condica la cabinetul doctorului Emil Iacob. Irinel Ionescu, Adrian Ilie si Adrian Cristea au suferit accidentari inca din timpul jocului de la Mangalia, iar la Gabriel Paraschiv si Marius Dulcianu au recidivat unele accidentari mai vechi. La acestia se adauga Dorin Arcanu, care este accidentat inca de etapa trecuta, nefiind prezent la jocul de la malul marii. In schimb, Tinel Petre, fundasul transferat in aceasta iarna de la Inter Gaz Bucuresti, si-a reluat antrenamentele la capacitate maxima de efort, fiind de asteptat ca la meciul de la sfarsitul acestei saptamani Petre sa fie din nou printre titularii lui Vasile Simionas. Totusi, desi infirmeria este plina, conducerea tehnica a echipei spera ca pana la ora meciului cu Dacia Braila tot lotul sa fie apt pentru confruntarea cu brailenii, o formatie care a fost etape in sir principala contracandidata a iesenilor la promovarea in Divizia A.
In alta ordine de idei, nici in ultima saptamana nu au fost gasite actele de joc ale fotbalistului Daniel Pancu, astfel ca oficialii gruparii din Dealul Copoului se vad pusi in situatia de a solicita un document din partea Federatiei Romane de Fotbal care sa ateste ca Pancu a evoluat, pana la 19 ani, la Poli. "Am apelat la ajutorul clubului Rapid pentru a gasi aceste acte. Totusi, pentru ca documentele lui Pancu sunt de negasit, vom face o adresa Federatiei, prin care vom solicita eliberarea unui document in care sa fie specificat faptul ca Daniel a jucat cativa ani si la noi, adresa pe care o vom depune la UEFA. Cu acest document vom putea depune o cerere la forul international prin care cerem clubului Besiktas plata unei prime de formare", a declarat presedintele executiv de la Poli, Marius Stan.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1341 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020899 (s)

loading...